Fosta soție a lui Gyuri Pascu: „Nu știu dacă își dorea să fie salvat”

Ultima actualizare:

    Daniela Marin a vorbit deschis despre noaptea în care a murit artistulFoto: Mediafax
Daniela Marin a vorbit deschis despre noaptea în care a murit artistulFoto: Mediafax

Daniela Marin, fosta nevastă a lui Gyuri Pascu, a rememorat, într-o relatare pe blogul său personal, noaptea în care a murit regretatul artist. Femeia afirmă că, la sosirea primei ambulanțe, acesta își revenise complet și că nu mai existau nici măcar simptomele atacului de panică.

După moartea lui Gyuri Pascu, au fost criticate serviciile de ambulanță și au fost declanșate mai multe anchete și investigații, inclusiv de către parchet, iar medicul de pe prima ambulanță a fost propus pentru sancționare. Cu toate acestea, Daniela Marin susține că din 13 septembrie artistul avea probleme la un picior, motiv pentru care mergea cu ajutorul cârjelor și că diabetul și scăderea vederii erau singurele afecțiuni pe care el recunoștea. Gyuri Pascu se temea de medici, iar fosta lui soție nu a reușit să-l convingă să meargă la controale medicale.

„Acesta e adevărul”

„Desigur, dacă profesional vorbind a omis să mai facă ceva doctoriţa care a venit cu prima salvare, să se acţioneze în consecinţă… nu e treaba mea. Asta nu-l ajută pe Gyuri şi din păcate, părerea mea e că nu va ajuta pe nimeni altcineva decât pe doamna în cauză. Dar, când a venit dumneaei, Gyuri îşi revenise complet. Chiar am şi zis că e ca în sala de aşteptare la stomatologie când, de frică, nu te mai doare nimic. Nici măcar ceea ce denumea atac de panică nu a avut loc în prezenţa doamnei doctor. I-a explicat ce simţea, i-a răspuns la întrebări… Chiar mă uitam cu speranţă că atunci parcă uitase de panică complet. Şi după ce am condus-o la poartă şi-apoi m-am întors, Gyuri era bine. Am mai stat puţin şi-apoi l-am întrebat dacă nu vrea să meargă să se întindă în pat. A zis că da, şi spre uimirea mea s-a ridicat cu uşurinţă în picioare, ba mai mult, a spus că nu vrea să meargă cu cârjele. Asta nu se mai întâmplase de mult prea multe zile. Mai exact din 13 septembrie, o zi în care cu 26 de ani în urmă murise mama mea. Nu ştiu dacă s-ar fi putut salva, nu ştiu dacă îşi dorea să fie salvat, chiar dacă, cu mare speranţă şi încredere aştepta să treacă noaptea ca să mergem a doua zi la Târgovişte, la acupunctură. Marea lui încredere era în acel tratament, şi singura problemă recunoscută, în afară de diabet şi de reducerea considerabilă a vederii era aceea cu piciorul. Cu toate că de la bun început l-am rugat să înţeleagă că trebuie să meargă şi la neurologie şi cardiologie, măcar pentru un control, chiar dacă urma să facă în continuare tratamentul de acupunctură, nu a vrut. După cum mi-a povestit ce se întâmplase cu piciorul, mie asta mi-a venit instantaneu în minte. Dar eu nu sunt medic. Şi nici n-am reuşit în toţi aceşti ani să-l conving vreodată să meargă la controale medicale. Nici eu, nici copilul nostru, nici prietena, nici nimeni. Îmi va trebui ceva timp să accept că până şi-n asta a făcut tot cum a vrut el. Acesta este adevărul”, a scris Daniela Marin în textul intitlulat „Pentru Gyuri”.

Ioan Gyuri Pascu a murit pe 26 septembrie, la vârsta de 55 de ani, în locuința fostei sale soții. În aceeași zi, Parchetul Tribunalului București a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru moarte suspectă. În urma necropsiei făcute la solicitarea familiei, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, s-a stabilit drept cauză a decesului afecțiunea de cord de care suferea Gyuri, pe fondul diabetului preexistent.

La 112 au fost primite trei apeluri în cazul lui Ioan Gyuri Pascu, în 26 septembrie, la orele 3:23, 04:42 și 4:53, primele două pentru urgență medicală și al treilea pentru agravarea stării pacientului, potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Persoana care a efectuat primul apel a anunțat o urgență medicală, pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgență al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Motivul invocat a fost un atac de panică. S-a deplasat un echipaj format din medic și ambulanțier. La al doilea apel, motivul solicitări a fost „cianoza, coma”. După acesta, primul care a ajuns la pacient a fost un echipaj de prim ajutor de la SMURD, care a și început manevrele de resuscitare, urmat aproape simultan de un echipaj de terapie intensivă de la SMURD și un echipaj de tip C2 de la SABIF, potrivit hotnews.ro.

Comisia de disciplină a solicitat Comitetului Director al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov reducerea cu 10%, timp de două luni, a salariului medicului de pe prima ambulanță care a intervenit în cazul lui Gyuri Pascu, întrucât a mers la consultație cu doar una din cele trei truse medicale obligatoriiși nu a luat acordul scris al pacientului că refuză transportul la spital.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net