FOTO Adriana Bahmuțeanu, cadou extravagant de la un bărbat cu care se judecă prin tribunale
Lucrurile au început să intre pe făgașul normal în familia Prigoană. Deși în ultimele săptămâni s-a discutat chiar de o separare între Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, iată că cei doi soți au revenit la sentimente mai bune și au petrecut împreună Crăciunul la munte, alături de copiii lor.
Noul an îi va găsi tot la Poiana Brașov pe soții Prigoană, pentru că Bahmu a primit cadou întreaga excursie din staţiunea montană. Prezentatoarea s-a răsfățat la masaj şi la băi cu apă termală. Întreaga vacanţă a fost plătită de Honorius Prigoană, fiul soțului ei cu care vedeta se află în proces. Adriana Bahmuţeanu se judecă cu firma Rosal Group SA, la care este acţonar chiar Honoriu . Vedeta a dat în judecată compania la care a lucrat timp de şapte ani, pe motiv că a fost dată afară pe nedrept.
"Adriana a primit un sejur de Crăciun cu familia de 25 000 de lei în Poiana Brasov și ea personal a petrecut o zi la centrul SPA al hotelului în valoare de 750 de lei pentru masaj, saună și alte tratamente", ne-a spus Silviu Prigoană.
De mai bine de o săptămână, din cauza programului încărcat , Adriana Bahmuţeanu face naveta între Bucureşti şi staţiunea montană.
Dacă vedeta nu a fost prezentă la ziua lui Prigoană (n.r. 22 decembrie), de Crăciun ea a ajuns la munte unde se aflau de câteva zile soțul și copiii.
Cei mici s-au bucurat din plin de vacanţă: au primit cadou de la fiul cel mare al lui Prigoană 10 zile de lecţii de schi.
"De Moş Crăciun familia a primit cadou un sejur în Poiana Braşov unde copiii cei mici au primit lecţii de schi zece zile în valoare de 7200 ron. Toate au fost achitate de Moş Honorius, fiul cel mare al meu. Eu am primit cel mai frumos cadou de ziua mea şi Crăciun, căldura familiei mele, fiind înconjurat de toţi cei patru copii", a mai spus Prigoană.