Gabriel Toncean, șeful de la Culturism, va fi tată pentru a treia oară

Ultima actualizare:

    Cei doi vor avea o fetițăfoto: Cipri & Anca For Weddings
Cei doi vor avea o fetițăfoto: Cipri & Anca For Weddings

Emoții mari pentru Gabriel Toncean, șeful Federației de Culturism și Fitness. El și soția lui, Simona, așteaptă al treilea copil. Cei doi mai au o fetiță, Maura, în vârstă de 10 ani, și un băiețel, Eric, de 3 ani.

Și, pentru că imaginea contează, chiar și in fața copiiilor, iar sănătatea și mai mult, șeful de la Culturism vrea să fie un exemplu pentru cei mici. “Copiii mei trebuie să vadă un tată activ și implicat în viața socială, un tată exemplu și, bineînțeles, un tată fit”. O familie mare și veselă este tot ce își dorește Gabriel Toncean. El este cel care o antrenează pe soția lui, Simona, pentru o sarcină și o naștere cât mai ușoare.


    Eric și Maura abia așteaptă să își cunoască surioarafoto: arhivă personală
Eric și Maura abia așteaptă să își cunoască surioarafoto: arhivă personală

“Încerc să stau cât mai mult aproape de Simona în perioada asta și să o ajut cât pot. Sunt foarte norocos, pentru că este o femeie puternică și optimistă, ceea ce face ca sarcina să treacă aproape neobservată. Probabil și activitățile sportive din ultimii ani au pregătit oarecum corpul pentru sarcină. De data aceasta, din cauza pandemiei și nu numai, am decis să nu riscăm absolut deloc, motiv pentru care activitățile sportive ale Simonei s-au rezumat strict la exerciții zilnice de stretching și asta doar acasă, sub supravegherea mea. Dacă am fi trăit niște zile normale, cu siguranță nu ar fi absentat de la nici un antrenament, fiindcă iubește enorm sportul”, ne-a declarat Gabriel Toncean.

Copiii s-au bucurat enorm că vor avea o surioară

“Atât Maura cât și Eric sunt mari iubitori de copii și abia așteaptă să-și cunoască surioara. Îi creștem într-un mediu în care iubirea și respectul sunt elemente de bază ale fiecărei zile, așa că sunt 2 copii afectuoși și plini de dragoste”. Șeful de la Culturism are și câteva sfaturi pentru femeile gravide, atunci când vine vorba despre sportul în sarcină. “Acestea nu au voie să lucreze cu greutăți, exercițiile făcându-se doar cu propria greutate corporală și, de asemenea, recomandat ar fi să se antreneze sub directa îndrumare a unui specialist care le va monitoriza întreaga activitate fizică”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net