Gabriela Firea a botezat o fetiţă superbă! Ţinuta specială cu care i-a uimit pe toţi
Primarul general al Capitalei a avut un eveniment special în acest weekend. Gabrelia Firea şi soţul ei, Florentin Pandele, edilul oraşului Voluntari, au creştinat, sâmbără, o fetiţă, iar naşa a atras atenţia prin ţinuta pe care a îmbrăcat-o în biserică. Vedeta a ales să poarte o ie românească, iar bebeluşul a fost de asemenea îmbrăcat în costum popular.
Gabriela Firea şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, au cu ce se lăuda la capitolul fini. Au cununat multe cupluri şi au creştinat zeci de copii. Numai Florentin Pandele are în palmares o "colecţie" de peste 25 de fini de cununie şi mai mult de 100 de copii creştinaţi până la căsătoria cu Gabriela Firea şi se pare că i-a insuflat şi soţiei sale această "pasiune".
În cei şase ani de când au devenit un cuplu, Florentin Pandele şi Gabriela Firea au fost părinţi spirituali pentru 20 de copii şi au condus la altar cam tot atâtea cupluri. Sâmbătă, Gabriela Firea şi soţul ei au ajuns din nou la biserică pentru slujba de creştinare a unei fetiţe superbe. "Cea mai mică finuţă a noastră, Maria-Simona", a scris primarul general la descrierea imaginii în care apare zâmbitoare alături de soţ şi de bebeluşul proaspăt creştinat. Naşă de botez, Gabriela Firea a purtat o ie brodată, iar pentru micuţă a ales un port popular.