Gina Pistol, dezvăluiri emoționante din copilărie. Cum au afectat-o lipsurile financiare: „M-am autoeducat în felul ăsta”

Gina Pistol a făcut câteva confesiuni emoționante despre copilăria sa și viața de familie. 

Gina Pistol / FOTO: Facebook
Gina Pistol / FOTO: Facebook

„Copilăria mea a fost una cu multe lipsuri”

Într-un interviu sincer, Gina Pistol vorbește despre impactul copilăriei dificile asupra dezvoltării sale ca adult. Vedeta povestește cum s-a autoeducat în lipsa unor repere solide și cum reușește, astăzi, să îmbine armonios viața de familie cu provocările profesionale. Ea dezvăluie, totodată, cine este sprijinul său constant în menținerea acestui echilibru.

„Copilăria mea a fost una cu multe lipsuri, nu pot să neg asta. Dar, în același timp, a fost o copilărie simplă și frumoasă. Cele mai dragi amintiri le am din vacanțele petrecute la țară, la bunici. Acolo am învățat ce înseamnă natura, joaca adevărată, dar și munca, pentru că la țară nu era doar distracție, era și responsabilitate. Nu aș schimba nimic din copilăria mea, pentru că toate acele experiențe m-au format.

N-am avut un model clar sau o singură persoană care să mă ghideze, dar am încercat să iau de la fiecare om din viața mea doar ce era bun și frumos. M-am autoeducat în felul ăsta. Am învățat din ce mi-a plăcut, dar și din ce nu mi-a plăcut, și am căutat mereu să devin o variantă mai bună a mea. Uneori îmi iese, alteori nu, dar important e că nu mă opresc din a încerca”, a declarat Gina Pistol pentru Viva. 

„Uneori simt că mă împart în mai multe părți”

Gina Pistol recunoaște că e dificil să îmbine toate responsabilitățile, dar spune că organizarea, acceptarea imperfecțiunii și sprijinul familiei, în special al lui Andrei, o ajută să-și mențină echilibrul. Ea subliniază importanța iubirii de sine și a răbdării cu propriile greșeli.

„Recunosc că nu e ușor deloc să împaci toate aceste roluri și responsabilități, iar uneori simt că mă împart în mai multe părți. Secretul, cred eu, stă în organizare și, mai ales, în acceptarea faptului că nu totul trebuie să fie perfect. Încerc să-mi prioritizez timpul, să fiu prezentă cu adevărat în fiecare moment, fie că sunt la filmări, fie că sunt acasă, cu Josephine. Sprijinul lui Andrei și al familiei este esențial pentru mine. Fără ei, cu siguranță ar fi mult mai greu. Cred că e important să ne iubim pe noi înșine și să ne dăm voie să greșim, să fim mai blânzi cu noi”, a mai spus ea. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Denise Rifai, foto Facebook, arhiva  jpg
Victor Rebengiuc FOTO Mediafax
banner natalia guberna jpg
Daniela Gyorfi are 45 de kilograme la 57 de ani
megan fox getty (1) jpg
banner cristina spatar jpg
banner banner artan priveghi jpg
Alina Puscas, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net