Horia Brenciu, concert de Crăciun la Sala Palatului! Ce invitați speciali a avut
Horia Brenciu a început seria concertelor speciale de Crăciun, organizate la Sala Palatului. Începând cu data de 7 decembrie până pe 9, îndrăgitul arist va bucura audiența cu un adevărat spectacol de sărbători, care să îmbine perfect magia de Crăciun cu cele mai îndrăgite piese muzicale autohtone și colinde.
Horia Brenciu aniversează anul acesta 25 de ani de carieră, un prilej în plus pentru care organizează celebrele sale concerte de Crăciun de la Sala Palatului. Îndrăgitul jurat de la „X-Factor” a făcut show în adevăratul sens al cuvântului în prima seară care a deschis seria concertelor, spectacolul său din 7 decembrie bucurându-se de o coregrafie specială și potrivită în contextul sărbătorilor de iarnă.
Cum a arătat prima seară de concert de la Sala Palatului, marca Horia Brenciu
De la dansatoare crăciunițe și invitați speciali de seamă, Horia și-a încântat audiența cu toate „trucurile” pe care le-a avut în mânecă. În plus, spectatorii au avut parte și de mult conținut video, disponibil pe ecranele led de pe scenă. Pentru ca evenimentul să iasă impecabil, o echipă de nu mai puțin de 70 de oameni s-a asigurat că show-ul va fi unul de excepție. Iată cum a arătat evenimentul!
Având în vedere că este sezonul sărbătorilor, Horia Brenciu s-a gândit să le facă admiratorilor săi și cadouri. La un moment dat, îndrăgitul artist a coborât de pe scenă și a oferit unui spectator un tricou personalizat. În ceea ce privește coregrafia, cântărețul a fost acompaniat pe scenă numai de fete frumoase, fie că au fost ele crăciunițe sau mirese.
Cine au fost invitații speciali ai concertului
Nici invitații de seamă nu au lipsit de la eveniment! Horia Brenciu a cântat alături de Mirela Vaida, colega sa de la Antena 1, dar și partenera de scenă din cadrul musical-ul „Mamma Mia”. Mirela făcut parte din distribuția show-ului până când a decis să ia o pauză de la programul său încarcat, având în vedere că vedeta este însărcinată. De asemenea, Brenciu a împărțit scena de la Sala Palatului și cu Jeremy Ragsdale, câștigătorul ediției de anul trecut din cadrul competiției de voci „X-Factor”.