Ilinca Vandici, o mămică mândră! Cine o ajută pe vedetă să-și crească băiețelul
Ilinca Vandici are un program încărcat, fiind ocupată cu filmările emisiunii „Bravo, ai stil”, unde este moderatoare. În timpul ei liber însă, vedeta alege să fie alături de băiețelul ei, Zian, pentru a se putea ocupa de educația și formarea lui. Totuși, atunci când are zile încărcate, aceasta a mărturisit că are parte și de ajutor. Iată cine se ocupă de creșterea lui Zian!
Ilinca este foarte mândră de băiețelul ei și se simte extrem de bine în rolul de mamă, care consideră că i se potrivește de minune. Pentru a se asigura că își pune amprenta în educația micuțului ei, Zian, vedeta alege să-și petreacă majoritatea timpului liber alături de acesta. Datorită faptului că se ocupă îndeaproape de băiețel, Ilinca se declară foarte mândră de lucrurile pe care cel mic le face la doar 10 luni. În zilele în care este ocupată cu filmările, prezentatoarea TV are parte și de ajutor de nădejde însă, venit din partea mamei și a soacrei ei.
„El crește foarte frumos, se dezvoltă extrem de armonios din toate punctele de vedere. E foarte precoce pentru un copil de vârsta lui. La 10 luni face deja lucruri pe care alții le fac mai târziu puțin. Ăsta e meritul meu, meritul mamei mele și al soacrei mele. Tot timpul pe care îl am liber îl dedic 100% copilului pentru că îmi place să stau cu el, îmi place să știu tot ce se întâmplă în jurul lui. Îmi place să-mi pun amprenta asupra educației lui(..)Mama mea și soacra mea sunt în permanență altături de el, atunci când eu sunt la filmări. Mai vine și sora mea pe la noi. Sau mătușile lui Andrei (soțul Ilincăi n.r), pentru că ele sunt aici în București. Familia mea numeroasă este la Oradea și nu poate mereu să fie alături de el”, a declarat Ilinca Vandici, într-un interviu pentru revista Viva.
Prezentatoarea TV Ilinca Vandici a devenit mamă pentru prima oară anul trecut, în iulie, atunci când l-a adus pe lume pe băiețelul ei, Zian. Vedeta este căsătorită cu Andrei Neacșu. Ilinca filmează trei zile pe săptămână pentru emisiunea „Bravo, ai stil”, restul timpului fiind dedicat celui mic.