INTERVIU Elvira Deatcu, despre iubitul ei din VLAD: “Bebe Cotimanis pare fioros, dar e blând și plin de umor"
Elvira Deatcu (47 de ani), interpreta Deliei din"Vlad" (PRO TV), pe care ați văzut-o și în "Lacrimi de iubire", "Cu un pas înainte" și "Pariu cu viață", a revenit pe micile ecrane cu un rol inedit, alături de Bebe Cotimanis (Cezar). Actrița ne-a povestit despre viața de familie, despre fiii ei, dar și despre partenerul ei din serial, cu care a mai colaborat și în 2005.
Click!: Ai revenit pe micile ecrane cu un rol puternic în televiziune, în serialul "Vlad" de la Pro TV și lucrezi cu o echipă mare. Cum este colaborarea?
Elvira Deatcu: Prima dată m-am revăzut cu Jesus Del Cerro (regizorul serialului, n.r.) la casting și m-am bucurat tare, deși nimeni nu-mi garanta că voi fi cea aleasă. După o lungă perioadă de probe, am ajuns să fiu parte a acestui proiect minunat! Prima zi de filmare a fost ca o reîntoarcere acasă, emoționantă, pentru că mulți oameni din echipă mi-erau deja prieteni, lucraserăm deja împreună. M-au primit cu brațele deschise, la propriu și la figurat.
Cum a fost reîntâlnirea cu Bebe Cotimanis, în "Vlad"? Ați mai jucat împreună, sunteți buni prieteni și în realitate?
Bebe este un om și-un partener generos, în ciuda aspectului “fioros”; este blând și plin de umor. Am ținut legătura, firește, ne-am văzut destul de rar, la teatru mai mult, dar am vorbit la telefon.
Dar ai mai lucrat și cu Victoria Răileanu și cu Andrei Aradits ai mai jucat…
Victoria era elevă când am cunoscut-o, frumoasă, talentată, dornică să-nvețe, modestă și binecrescută, calități pe care nu și le-a pierdut între timp. Am filmat destul de mult cu ea, vreo 8 luni. Cu Andrei am lucrat în mai multe proiecte, eram “parteneri” de afaceri dubioase. Era, ca și acum, curios, năbădăios, inventiv, foarte amuzant și carismatic. Ne simțeam bine filmând împreună și încercam să trecem cu umor peste secvențele delicate.
În serialul "Vlad" ești mamă de fată, în realitate ai doi băieți. Cum e viața cu ei?
Viața de mamă este o provocare, în general, pentru oricine. Nu-ți dă nimeni, din păcate, un manual, așa că facem și greșeli în această postură. Învățăm din mers, împreună cu ei. Am fost binecuvântată cu doi băieți tandri, Luca și Filip, buni, generoși, deștepți, plini de umor. Să mai continui? (Știți vorba cu “orice cioară...?)
Ce faceți în aceste momente când toată lumea stă acasă din cauza pandemiei de coronavirus? Cum petreceți timpul liber?
Nu e chiar un “timp liber”, ci “mai liber”. Este minunat că nu mă mai trezesc la 6.30, sunt ocupată în continuare. Gătesc, îl ajut pe Filip la lecții (de fapt, îi înlesnesc “comunicarea” cu școala, cu platformele, cu site-urile- o nebunie!), fac sport aproape-n fiecare zi, citesc mai mult, văd toate filmele și serialele pe care nu reușeam să le urmăresc înainte, și am câteva proiecte cu colegii de la Odeon, la care trebuie să răspund “prezent” aproape-n fiecare zi.
În câte piese jucai și s-au anulat?
Toate activitățile culturale s-au anulat, este o profesie care se manifestă exclusiv în fața unui public. Au fost anulate sau “suspendate” aproape toate proiectele și turneele în care eram implicată. Dar nu vorbim despre ce mi se-ntâmplă mie, ci unei bresle întregi, din păcate. Unul dintre aceste “proiecte” este legat de seniorii UNITER și ai Mun.București, pe care actorii teatrului îi sună, stau de vorbă cu ei, îi ajută cu informații și uneori cu cumpărături. ”Întâlnirile” acestea sunt foarte emoționante, atât pentru noi, cât și pentru cei cărora încercăm să le înseninăm zilele.
Ce-ți dorești acum?
Îmi doresc să mă bucur de primăvară- este atât de frumos afară! Și nu pot să fac asta; îmi doresc să pot munci, să-mi țin în brațe părinții, să-mi întâlnesc oamenii dragi. Dramatic este că nu știm cât timp vom fi privați de toate astea!
Citește și:
Adrian Nartea din serialul «Vlad» se camuflează când iese la mall. De ce fuge de fani