INTERVIU George Burcea, totul despre viața fără Andreea Bălan: "Nu am venit la «Fermă» cu gândul de a mă îndrăgosti"

Ultima actualizare:
Andreea Bălan şi George Burcea au împreună două fete
Andreea Bălan şi George Burcea au împreună două fete

E pregătit sau nu pentru o nouă relație? Ce spune despre participarea la Ferma, de la Pro TV, cum face față confruntărilor, de ce îi mulțumește fostei sale soții, Andreea Bălan (36 ani), și ce spune despre divorțul care bate la ușă după reality show-ul în care este concurent? George Burcea (32 ani) răspunde la toate, pe rând, într-un interviu exclusiv pentru Click!

  • Click!: George, ai acceptat provocarea de a intra în Ferma, la ProTV! Cum ești până acum? Te-ai adaptat acestei experiențe inedite? Ți-a fost greu?

George Burcea: Până acum sunt foarte bine, chiar dacă am slăbit destul de mult și repede. Cine crede că Ferma este un reality ușor, se înșeală. Aici totul este pe bune: probele, condițiile în care locuim, antrenamentele, mâncarea puțină și, chiar, sarea în cantități foarte reduse. Eu am o problemă pentru că acasă mănânc foarte picant și sărat, dar asta nu înseamnă că nu m-am acomodat la Ferma. Au fost momente în viața mea în care dacă aveam condițiile de aici aș fi fost cel mai fericit om (râde).

  • Îți place echipa din care faci parte? Cu cine te-ai împrietenit imediat?

Îmi place foarte mult echipa sătenilor și tind să cred că suntem mai uniți și mai calzi unii cu alții față de echipa Orășenilor. Chiar dacă în primele ore am fost mai retras față de colegii mei, odată cu prima probă cred că s-au schimbat multe, iar din baiatul tăcut, am devenit un concurent de luat serios în seamă, în ceea ce privește titlul de Fermier. Mă înțeleg foarte bine cu Andrei, dar nu pot să spun că ceilalți coechipieri nu-mi sunt dragi sau că nu mă voi împrieteni mai bine cu ei.

  • Cum este, de fapt, George Burcea? În afara imaginii de băiat rău care ți s-a creat în ultima vreme…

George Burcea este așa cum îl vedeți în Ferma. El așa muncește, așa mănâncă, așa doarme, așa învață lucruri noi, așa iubește oamenii etc. Nu am venit în Ferma pentru a face un rol, ci pentru a acumula lucruri noi pentru viitoarele roluri din teatru și film.

  • Ești și băiat de casă! Știi să gătești, să faci curat…Cum te descurci în condiții de stres cu astfel de lucruri?

Datorită bunicilor mei știu să fac foarte multe lucruri ce țin de casă și nu numai, iar acest lucru este un avantaj clar pentru omul Burcea. În ceea ce privește stresul...să fie cât mai mult, căci acolo-i frumusețea jocului. Merg pe principiul: probleme să fie, că rezolvări avem.

  • Ce altceva mai faci acasă?

Acasă fac tot ceea ce este nevoie și o fac din inimă, mai ales datorită educației pe care am primit-o. Nu-i rușine să muncești, rușine e să trândăvești toată ziua, să stai așteptând să-ți dea mama, tata sau statul, iar tu să intri pe rețele și să jignești în dreapta și-n stânga fără să-ți pese. Nu veți vedea niciodată un om educat pierzând timp cu aceste potlogării. Oamenii educați caută să se dezvolte, să învețe și să ofere.

  • Cum faci față confruntărilor?

Slavă Cerului că am avut parte de multe experiențe în viață, așa că sunt sigur că mă voi descurca în orice situație. Până acum, eu cred că am mers destul de bine în Ferma, iar dacă va fi să am o situație mai grea sau neplăcută, găsesc rezolvare.

  • Dacă se va înfiripa o idilă între tine și o concurentă de la Ferma, vei da frâu liber sentimentelor la TV?

Nu am venit în Ferma cu gândul de a mă îndrăgosti și am spus de multe ori acest lucru, dar cum dragostea nu te întreabă dacă poate intra în viața ta sau nu, mă aștept să mă ia prin surprindere. Sincer, aici e frumusețea...când te lovește și nu știi de unde. Da, voi da frâu liber tuturor sentimentelor pe care le voi avea, căci asta mi-am dorit mereu: să fac lucruri pentru mine, nu pentru camere, presă și tv.

  • Ești pregătit, de fapt, pentru o nouă relație?

Cred că niciodată nu suntem pregătiți să ne îndrăgostim, să facem copii, nuntă și alte nebunii, dar după cum spuneam - dragostea-i frumoasă când poposește în sufletul tău fără să o chemi disperat. Sunt tănâr, sănătos, liber și am tot dreptul să fac ce vreau, cu cine vreau și unde vreau. Eu nu trăiesc pentru oameni, eu trăiesc pentru sufletul meu.

George Burcea și Viviana Sposub, protagoniștii unui sărut la emisiunea "Ferma"
George Burcea și Viviana Sposub, protagoniștii unui sărut la emisiunea "Ferma"
  • Cum îți place să te descrii?

Un om simplu, dar muncitor așa cum rar mi-a fost să văd în viața mea. Un om cald și un om care indiferent de ce spune lumea, își face treburile și își continuă visurile încet, dar sigur. Și îi ies. Toate.

  • Dar să te caracterizezi, într-o relație?

Aici las fostele partenere să vorbească (râde). Unele au dezvoltat o plăcere  nebună să vorbească despre mine, chiar dacă în termeni duri. Chestia este că toate răutățile pe care le dăm în viață se întorc înzecit, iar când vin, vin în grup și ne destabilizează emoțional...doar că atunci va fi prea târziu pentru regrete.

  • Vei sta o lungă perioadă departe de fetele tale! Cum îți vei învinge dorul de ele?

Ahhhh, nici nu vreau să mă gândesc la acest aspect. Am fost zilnic aproape de ele, iar faptul că acum nu mă vor vedea atâta timp, mă doare pentru dorul și durerea lor. Sunt mici și ele nu înțeleg că oamenii mari au treabă...pentru ele viața este o joacă și e minunat acest lucru, doar că e nevoie să faci și sacrificii. Simt că eu sunt Dumnezeul lor, iar ele sunt două din cele 4 camere din inima mea.

  • La întoarcere din Ferma te așteaptă un moment mai tensionant, divorțul de fosta ta soție, Andreea Bălan! Ai regrete în acest sens? Ești pregătit?

Am învățat că în viață e bine să fii pregătit oricând pentru orice. Nu, nu am regrete față de fosta căsătorie. Cred că trecutul trebuie lăsat deoparte și e nevoie să ne ocupăm mai mult de prezent. Din acțiunile trecutului nu poți schimba mai nimic și de aceea este bine să fim împăcați cu toate deciziile pe care le-am luat în anumite momente. Sunt un om care este împăcat cu trecutul lui și mândru de trecutul lui, pentru că toate m-au adus astăzi în acest punct, iar astăzi sunt fericit.

Viviana Sposub și George Burcea s-au sărutat la Ferma
Viviana Sposub și George Burcea s-au sărutat la Ferma
  • Ai ceva să îi reproșezi Andreei, mama copiilor tăi?

Andreei îi mulțumesc pentru fetițe și pentru multele momente care m-au dezvoltat ca om. În rest, vedem noi...le descurcăm pe toate atâta timp cât există o minimă înțelegere, cât renunțăm la orgolii, victimizare și mai ales la minciuni în presă...

  • Vei mai lansa cartea despre traumele din copilărie? În ce stadiu e acum?

Da, voi lansa cartea anul acesta, spre final. Este o carte care are două povești de viață extraordinare: viața mamei și viața mea. M-am inspirat din aceste povești și am adus la viață un roman bun, din punctul meu de vedere. Eu nu sunt scriitor, dar îmi place ceea ce scriu și, mai mult de atât, mă ajută enorm să înțeleg multe lucruri. În Septembrie va fi gata și scenariul de lung metraj care are la bază povestea mamei și vă spun cu mâna pe inimă că este un scenariu foarte foarte bun. Sper ca anul viitor să mă apuc de pre-producție, iar în 1-2 ani să fie gata.

  • Ce nu ai face niciodată?

Nu mi-aș părăsi niciodată copiii pentru a pleca în altă țară.

  • Ce fobii ai?

Cu scuzele de rigoare pentru termenul folosit...urăsc șoarecii și șobolanii. Nu-i suport. Îmi bate inima doar când le văd coada. Poți să-mi dai cel mai mare brontozaur din lume și nu mi-e teamă, dar dacă-mi dai șoareci sau șobolani, împietresc... Sper ca într-o zi să depășesc această traumă care mă urmărește de vreo 20 de ani.

  • Care este cel mai mare regret al tău?

Nu am regrete, ci visuri la care muncesc zilnic pentru a-mi îndeplini unul dintre scopurile mele în viață: să spun povești oamenilor (prin teatru, cărți și film), care pot să-i inspire și să-i facă mai puternici. Omul poate orice...să vrea doar.


    Viviana Sposub și George Burcea s-au sărutat la Fermafoto: captură video
Viviana Sposub și George Burcea s-au sărutat la Fermafoto: captură video

George Burcea și Viviana Sposub, sărut la «Ferma»

Fanii emisiuni și-au pus întrebări legate de o relație între Viviana și George după imaginile în care acetia se sărută pasional. În vârstă de 23 de ani, Viviana Sposub a fost până de curând colega lui Cove si a Adelei Popescu în cadrul emisiunii “Vorbește Lumea” de la Pro TV. Producătorii show-ului “Ferma. Orășeni versus săteni” i-au făcut o ofertă de nerefuzat și speră ajungă până în finală.

Citește și:

Andreea Bălan a sunat la PRO TV, după George Burcea. A vrut să trimită un notar după el, la "Fermă"

EXCLUSIV Andreea Bălan radiază lângă noul iubit, înainte de divorț. Iat-o de mână cu Tiberiu, sexy și fericită!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net