INTERVIU: Olguța Berbec, secrete din căsnicia ei. Surpriza cu care Remus Novac a cucerit-o pe viață

Ultima actualizare:

    Olguța Berbec și Remus Novacfoto: arhivă personală
Olguța Berbec și Remus Novacfoto: arhivă personală

Olguța Berbec a reușit să aibă motive de fericire în toată această perioadă a pandemiei. A devenit mamă a doua oară, a realizat un album intitulat "Fata cu danțu", pe care-l lansează vineri, de ziua ei, și se pregătește să serbeze 7 ani de căsnicie cu saxofonistul Remus Novac. Artista ne-a oferit un interviu în exclusivitate, despre viața ei.

  • Click!: Olguța, cum a fost perioada aceasta pentru tine și cum ți s-a schimbat viața de când a ești mămică. Ai născut în februarie a doua fetiță. 

Olguta Berbec: Perioada aceasta nu a fost deloc ușoară, pentru că e greu pentru un artist să nu cânte, să nu fie pe scenă, să nu își facă meseria. Însă am știut să văd fericirea altfel. Familia ni s-a mărit în urmă cu două luni, am născut-o pe Olguța Maria. Da, viața s-a schimbat, nici nu am știu ce ușoară e viața cu un singur copil (râde). Cel mai mult mă surprinde faptul că ne doream băiat, mai ales soțul meu, și uite cum a fost planul lui Dumnezeu cu noi. Noi nu avem ajutor, nu avem bone. În perioada pandemiei am ales să stăm la casa de vacanță, care se află lângă părinții mei, așa că o dată pe săptămână o lăsăm la ei ca să mă pot reface, să am timp și pentru casă. Uite, spre exemplu acum sunt în piață să cumpăr niște flori pe care să le plantez prin grădină. Am pierdut niște lucruri frumoase la Cezara. Eu la 9 zile după ce am născut-o, mi-am reluat programul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, aveam și 4-5 evenimente pe zi, în weekend. Conduceam mașina de la Timișoara- București și înapoi. Acum am timp să observ cum crește, e minunat lucrul ăsta . 


    Olguța Berbec are două fetițefoto: arhivă personală
Olguța Berbec are două fetițefoto: arhivă personală
  • Dar căsnicia cu soțul tău cum este? Sunteți de șapte ani împreună. Cum v-ați cunoscut? 

Da, vom sărbători 7 ani la toamna și este foarte frumos. Ne-am cunoscut la o nuntă, unde el era cu bandul lui, iar eu am mers ca invitată. Am salutat bandul, iar după ce am cântat, m-am salutat cu mirii și am plecat. Deci nu am schimbat cu el nicio vorbă. El mă știa de pe YouTube și m-a surprins când mi-a spus că și-a cumpărat un costum nou pentru seara aceea și că mă plăcea, lucruri pe care el mi le-a povestit la ceva timp după ce ne-am revăzut. La vreo trei zile, cei cu formația au încărcat filmarea de la nuntă pe YouTube, iar mie nu mi-a plăcut. Am încercat să-i contactez să dea jos acel filmuleț și am găsit numărul cameramanului, iar el m-a direcționat spre Remus, care era șeful trupei. L-am sunat în ziua aia de mai multe ori, nu a răspuns. Creștea furia în mine pentru că nu eram de acord cu acel material și, într-un târziu mi-a răspuns, i-am spus cine sunt și a închis telefonul când a auzit Olguța Berbec. El a crezut că cineva din trupă îi face o glumă. Apoi ne-am reauzit și ne-am revăzut la o lună, iar de atunci numărăm ani împreună. 

  • Care este cel mai frumos lucru pe care l-a făcut pentru tine? 

Sunt multe, dar vi le spun pe cele care m-au "mișcat". Cererea în căsătorie. Remus a avut un singur gând de când ne-am cunoscut, și anume să formăm o familie. Am rămas însărcinată după șase luni de relație și el nu mă cerea de soție, nu-mi dăduse nici inel. Eram supărată, așa că am zis că o să-mi iau eu unul, pentru că-mi era rușine de prieteni. Aveam cununia civilă fixată și, în ziua aceea, nu înțelegeam de ce nu mă duce la primărie. De fapt, el a făcut un mic ocol și m-a dus la o biserică superbă din Timișoara unde am făcut slujba de logodnă. Acolo mi-a pus pe deget și inelul, care are doi fluturi ce susțin piatra. Culmea, îl comandase prin niște prieteni, la Moscova, și de-asta nu mă putea cere de soție. Nu venise inelul (râde). 

  • Cum este Remus în rolul de tătic. De două fete? 

Remus e foarte implicat. Mama mea mă ajută foarte mult, la fel și socrii mei. Remus este varianta de tată pe care o preferi în fața mamei. El se joacă, se face luntre și punte pentru Cezara, iar eu sunt aia care o pune să se spele pe dinți, să se îmbrace, deci nu sunt amuzanta deloc. El e un părinte foarte grijuliu și am mare noroc.

  • De ziua ta lansezi un album. Cum te simți la 36 de ani?

Vineri, pe 16 aprilie, lansez al cincilea album din carieră. Se numește "Fata cu danțu", conține 15 piese și am lucrat cu maestru Nicolae Botgros și Orchestra Lăutarii de la Chișinău. Tot acolo am filmat și videoclipul. Mă simt fericită și împlinită. Îmi doresc sănătate pentru mine și familia mea și pentru toți cei din jurul meu.

Citește și:

Ce a făcut Olguţa Berbec cu rochia de mireasă

Olguța Berbec, în studioul de înregistrări la o lună după ce a născut

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net