Ion Dichiseanu, din nou cu fosta soție, la 9 ani de la divorț. Cum l-a ajutat Simona Florescu

Ultima actualizare:
Dichi, alături de fosta soţie,Simona, de fiica lor şi de ginere (dreapta)
Dichi, alături de fosta soţie,Simona, de fiica lor şi de ginere (dreapta)

La vârsta de 85 de ani, actorul Ion Dichiseanu este în mare vervă. Are chef de muncă, aşa că îşi va consuma energia într-un proiect educativ alături de familia sa: fiica Ioana, fosta soţie Simona şi ginerele Adrian. ”Dichiseanu Art Academy” este o şcoală unde copiii cu vârste între 7 şi 17 ani învaţă să devină artişti!

Îmbrăcat la patru ace şi extrem de emoţionat! Aşa s-a prezentat, miercuri seara, Ion Dichiseanu la inaugurarea  şcolii care îi poartă numele şi unde va dăscăli copilaşii pentru o viitoare carieră în actorie sau în muzică. Într-o zi atât de importantă i-au fost alături prietenii, dar şi membrii familiei, mai ales că fosta soţie, Simona Florescu, de care a divorţat în urmă cu nouă ani, unica lor fiică, Ioana, dar şi ginerele său, Adrian, vor preda şi ei cursuri în funcţie de specialitatea pe care o au.

De departe cea mai bună susţinere a avut-o din partea nepoatei Anastasia, căci micuţa în vârstă de numai  doi ani şi jumătate a stat numai după ”Didi”, aşa cum i se adresează bunicului, şi a vrut tot timpul să se joace.

Celebrul actor a făcut un tur al şcolii situate în strada Aviatorilor, nr 30. ”Ideea a venit din partea prietenilor mei şi am salutat-o cu mare drag. Mulţi colegi de-ai mei de breaslă au restaurante, saloane de înfrumuseţare ori diverse joburi, dar eu am ales altceva. Mai frumos ca profesia mea nu există altceva. Am zis să rămână ceva frumos după mine, să predau ştafeta celor care vin în urma mea şi sunt nu mulţumit, ci foarte mulţumit. Eu o voi asista pe fiica mea, Ioana, care va ţine cursuri de actorie, iar Simona va preda ore de muzică. Avem copii foarte talentaţi, mă bucur când văd copii inimoşi, care recită cu patimă. Ar fi bine să aibă grijă de ei, să nu se piardă, pentru că tu îl poţi forma frumos, dar poate intra într-un anturaj care îl distruge”, a declarat Ion Dichiseanu pentru Click!. 

A divorţat de Mihaela în 2011
A divorţat de Mihaela în 2011

În ciuda anilor din buletin, maestrul scenei româneşti spune că are suficientă răbdare şi energie pe care să şi-o consume cu bobocii. ”Am răbdare cu ei, chiar dacă sunt mai mici. Iată că am o nepoţică. Ea are deja veleităţi de artistă. Anastasia are doar 2 anişori, dar să o vedeţi cum face, e fabuloasă, are şi pretenţia să danseze, îi place de Shakira. Probabil s-a transmis gena, talentul şi chiar mă bucur”, ne-a mai spus domnul Dichiseanu. Şi nu doar şcoala îi va mânca timpul, ci un film în care abia aşteaptă să joace. ”Chiar dacă am o vârstă, eu mă simt ca un adolescent, am o trăire, o stare frumoasă. În momentul de faţă sunt implicat în mai multe proiecte. Acesta este unul dintre ele şi urmează să joc în filmul ”Maria Tănase” în regia lui Ion Cărmăzan. În primăvară urmează să înceapă filmările”, a conchis celebrul actor care are o carieră de 60 de ani în slujba teatrului şi a filmului. 

Cristi Borcea face bani împreună cu fostele neveste

Deşi este destul de greu ca după un divorţ să rămâi în relaţii bune cu fostul partener de viaţă, iată că mai sunt şi cazuri care pot fi date ca exemplu. 

Fostul acţionar dinamovist Cristi Borcea reuşeşte să se înţeleagă şi să comunice perfect cu cele două foste neveste, ba, mai mult, câştigă bani împreună. 

A părăsit-o pe Alina în 2016
A părăsit-o pe Alina în 2016

De Mihaela s-a separat în 2011 după mai bine de 20 de ani de căsnicie şi, în ciuda situaţiei, i-a dat dreptul să gestioneze şi să coordoneze mai multe afaceri, printre care un centru de evenimente, unul de joacă, dar şi alte locaţii din Bucureşti, care au mers foarte bine. 


    A părăsit-o pe Alina în 2016
A părăsit-o pe Alina în 2016

De Alina Vidican s-a separat în 2016, după aproape şase ani de relaţie, iar aceasta se ocupă de restaurantul pe care îl deţineau în Miami, unde de altfel s-a şi stabilit, dar şi de locurile de joacă din sectorul 6, alături de Mihaela.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
FotoJet Governors jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Dan Negru
cub andreea balan png
Dan Bordeianu   photo credit Anelise Salan jpg
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
image
actualitate.net
image
actualitate.net