Ionuţ de la „Exatlon” vrea să emigreze. Ce l-a făcut să ia această decizie
Finalistul de la „Exatlon”, Ionuţ Sugacevschi (28 de ani), poreclit Jaguarul, s-a ales cu o grămadă de fani după concurs. L-am întâlnit pe el şi pe alţi "Războinici" miercuri, 20 iunie, la "OK! RoofTop Party 2018", la Mega Mall, eveniment la care gașca "Exatlon" s-a distrat de minune.
Finalistul de la „Exatlon”, Ionuţ Sugacevschi (28 de ani), poreclit Jaguarul, s-a ales cu o grămadă de fani după concurs. „Tocmai m-am întors din Belgia, unde soţia mea lucrează. Aş vrea să îmi caut acolo de lucru şi o sală unde să mă antrenez. Vreau să mă mut acolo, sunt mai multe facilităţi. Am slăbit 12 kg, iar de curând am mai dat jos un kilogram şi jumătate. Am plecat în Republica Dominicană cu 87 kg şi acum nu m-am mai cântărit. Am probleme cu mâna, nu m-am vindecat, fac fizioterapie, pentru că nu mă pot antrena foarte bine şi am probleme în continuare. Nu i-am accepta oferta lui Vladimir Drăghia, nu accept aşa ceva, dacă era, îmi spunea între patru ochi. M-am simţit aiurea. Nu ştiu dacă nunta va avea loc curând, dar anul viitor, cu siguranţă”, ne-a povestit Ionuţ, care este luptător MMA, la un club din Galaţi.
După ce Vladimir Drăghia a câştigat “Exatlon”, şi suma de 100.000 de euro, pe care a decis să o doneze, i-a lansat o propunere şi lui Ionuţ, finalistul care a pierdut la mustaţă. Vladimir s-a oferit să suporte el toate chetuielile legate de nunta lui Ionuţ, însă iată că acesta din urmă nici nu a dorit să audă.
Bogdan s-a umplut de tatuaje după “Exatlon”
Unul dintre Războinici, Bogdan Antonio Mardale, s-a întors din Republica Dominicană cu gândul să-şi tatueze pe corp experienţa de la “Exatlon”. „Când am plecat acolo nu aveam nici un tatuaj, acum mi-am făcut mai multe şi sunt mândru de ele. A durat ceva, însă le-am făcut pe rând”, ne-a mărturisit Bogdan, care s-a întors la muncă, la afacerea sa, o firmă de construcţii.
Alina aşteaptă oferte pentru noi emisiuni
Una dintre cele mai sexy concurente de la „Exatlon”, Alina Pană (31 de ani), aşteaptă să primească oferte tentante. „Nu mai practic avocatura, au trecut deja 7 ani de când am terminat facultatea şi sper să primesc oferte cât mai curând. Nu aş refuza alte propuneri de a participa la alte emisiuni de genul «Exatlon». Cât despre felul în care arăt, e simplu: o săptămână ţin cură şi apoi două zile mănânc ce vreau”, ne-a mărturisit Alina.
Didi Bulimar vrea să pleca în jurul lumii
Faimoasa gimnastă Diana Bulimar ar vrea să plece în jurul lumii, pentru că îi adoră să călătorească. Sportiva ne-a povestit că experienţa din Republica Domincană, de la “Exatlon”, a fost un prim pas în această direcţie şi că va urma să meargă într-o vacanţă în jurul lumii atunci când va fi posibil. Momentan se distrează cu foştii colegi de la “Exatlon”, iese la evenimente mondene şi merge la emisiunile la care este invitată.