Ionuţ Iftimoaie: "Mel Gibson mi-a spus că-s prea musculos ca să fiu răstignit" EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Ionuţ Iftimoaie are zilele numărate la "Ferma Vedetelor"foto: arhiva personală
Ionuţ Iftimoaie are zilele numărate la "Ferma Vedetelor"foto: arhiva personală

Ionuţ Iftimoaie se simte ca peştele în apă pe platourile de filmare, căci are în palmares mai multe producţii tv şi cinematografice. Dar cea mai mare performanţă a înregistrat-o, în 2004, cu filmul “The Passion of the Christ” (Patimile lui Iisus), regizat de Mel Gibson, unde l-a dublat în unele scene, care presupuneau forţă, pe actorul Jim Cavieziel, cel care l-a întruchipat pe Iisus.

În ultimele două luni s-a făcut remarcat la “Ferma Vedetelor”, unde a muncit pe rupte în showul de la Pro TV. Ionuţ (36 de ani) s-a descurcat de minune în orice împrejurare, iar probele grele, de cărat şi de tăiat butuci, i s-au părut floare la ureche, căci, deh! pare un uriaş printre ceilalţi concurenţi (n.r. - măsoară 1,88 m, cântăreşte 102 kilograme şi e plin de muşchi).

Datorită acestor dimensiuni impresionante, el a primit o ofertă în 2004 din partea producătorilor peliculei “The Passion of the Christ” (Patimile lui Iisus), regizată de Mel Gibson, fiind solicitat pe post de cascador.

Forțosul Ionuț a cărat în spate  imensa cruce din lemn, căci actorul  din rolul principal era foarte slab
Forțosul Ionuț a cărat în spate imensa cruce din lemn, căci actorul din rolul principal era foarte slab

Despre rolul lui în acest film, în care a jucat şi Maia Morgenstern, Ionuţ a vorbit pentru Click!, în premieră: „Filmul «Patimile lui Iisus» nu a fost singurul proiect cinematografic de anvergură la care am luat parte şi mi-a făcut mare plăcere să lucrez alături de Mel Gibson şi Maia Morgenstern. Am fost cascador, dublură (n.r. – a cărat imensa cruce în spate) şi trebuia să fiu şi cel răstignit, în locul actorului Jim Cavieziel, însă regizorul a spus: «Iisus e prea musculos!», şi atunci m-au schimbat”.

Iftimoaie nu a participat  și în cadrele realizate din față
Iftimoaie nu a participat și în cadrele realizate din față

Ionuţ Iftimoaie s-a născut în Comăneşti, jud. Bacău, şi a devenit faimos în calitate de luptător K1. La 18 ani a plecat în Italia. A lucrat în construcţii o vreme, după care a început antrenamentele pentru lupte K1. Prima dată a intrat în ring în 1997, iar în 2001 a avut primul meci oficial, în Italia, sub numele de scenă Ivan Drago. A fost campionul Italiei la kickboxing, a câştigat luptele K-1 Bassano 2001 şi 2002, iar când a revenit în ţară a fost Campion Local Kombat al României, câştigând toate meciurile cu foarte mulţi luptători internaţionali.

Jim Cavieziel a făcut rolul vieții  lui, în această peliculă, stând zilnic  la cabina de machiaj peste 10 ore
Jim Cavieziel a făcut rolul vieții lui, în această peliculă, stând zilnic la cabina de machiaj peste 10 ore

După terminarea carierei sportive Iftimoaie s-a îndrăgostit de camerele de luat vederi şi ele de el. În 2006 s-a căsătorit cu Maria Plăcintă, fost fotomodel, au împreună doi copii, iar soţia lui este din nou însărcinată.

Acesta este afișul filmului  ”Patimile lui Iisus”,  în care a jucat și Ionuț
Acesta este afișul filmului ”Patimile lui Iisus”, în care a jucat și Ionuț

Şi-a câştigat faima la concursuri şi seriale tv

Ionuţ lucrează în cinematografie încă din 1998. ”Legitimaţia mea de cascador e încă de atunci, iar pe lângă rolurile de cascador, am avut şi câteva de actor secundar. Pe lângă „Patimile lui Iisus”, am mai luat parte şi la alte proiecte precum „Gangs of New York” (2002), cu Leonardo DiCaprio şi Cameron Diaz, în regia lui Martin Scorsese, „Equilibrium” (2002) sau serialul „Roma” (2005)”, a mai dezvăluit Ionuţ Iftimoaie pentru Click!

În 2006, el a abandonat luptele şi, un an mai târziu, în 2007, Ionuţ a fost solicitat să joace în sitcomul “La Bloc”, de la Pro TV. Un an mai târziu a apărut şi în  showul  “Dansez pentru tine”.  Pentru fiecare apariţie tv, Ionuţ este plătit cu sute sau chiar cu mii de euro.

Ionuţ şi-a câştigat  mulţi fani la emisiunea  “Ferma vedetelor”
Ionuţ şi-a câştigat mulţi fani la emisiunea “Ferma vedetelor”

În 2007, Ionuţ a  jucat în serialul  tv “La bloc”
În 2007, Ionuţ a jucat în serialul tv “La bloc”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net