Ipostază emoţionantă de Sărbători cu Marina Dina şi gemenii ei
Marina Dina a dat viaţa de vedetă pe cea de familie, dar noua ipostază o împlineşte mai mult decât orice. Fosta asistentă tv a devenit mămică în urmă cu aproape un an şi deşi este extrem de obosită, blondina uită de toate atunci când îşi strânge copiii în braţe. Vedeta s-a chinuit mult până a reuşit să rămână însărcinată, ea fiind mult timp pacienta unor clinici de fertilizare.
Marina Dina se topeşte atunci când îi are în preajmă pe cei doi micuţi ai ei. Derulând filmul înapoi, blondina şi-a întemeiat cu mari emoţii familia frumoasă pe care o are acum. Fosta asistentă a lui Mihai Morar a adus pe lume copiii, pe Zian şi Aria, înainte de termen, fiind practic forţată de împrejurări să nască la 35 de săptămâni. Tânăra mămică a trecut prin mari emoţii şi a povestit că a rămas internată trei săptămâni până ce fetiţa ei, care s-a născut doar cu 1,890 de grame, s-a înzdrăvenit şi a primit acordul medicilor pentru a putea pleca acasă. Acum, nu a mai rămas loc pentru amintiri triste, ci doar multă bucurie, căci Sărbătorile i-au găsit pe toţi sănătoşi. Vedeta s-a fotografiat cu micuţii ei lângă brad, iar prietenii au adorat ipostaza în care au văzut-o pe fosta asistentă tv.
Marina Dina are o relaţie de trei ani cu Radu Morar, zis şi Murfatlar. Ea s-a retras din lumea televiziunii în anul 2010, când a demisionat de la emisiunea „Răi da' buni”, unde a fost asistenta lui Mihai Morar.