Irina Columbeanu cucerește Dubaiul. Fiica Monicăi Gabor surprinde cu o ședință foto inedită alături de mătușa ei, Ramona Gabor
Irina Columbeanu trăiește din plin atmosfera luxoasă din Dubai, unde petrece timp prețios alături de mătușa ei, Ramona Gabor. Înainte de a reveni în Statele Unite pentru a începe facultatea, fiica Monicăi Gabor se bucură de o perioadă relaxantă, plină de experiențe, ședințe foto și apariții care atrag atenția fanilor și a criticilor deopotrivă.

Irina Columbeanu petrece o perioadă liniștită în Dubai, unde se bucură de timpul petrecut alături de mătușa ei, Ramona Gabor. Aflată de câteva săptămâni în Emiratele Arabe Unite, fiica Monicăi Gabor își încarcă bateriile înainte de a reveni în Statele Unite, acolo unde va începe facultatea. În tot acest timp, tânăra profită din plin de momentele de relaxare și distracție oferite de orașul luxos în care se află.
În timpul șederii în Dubai, Irina și Ramona au realizat o ședință foto comună, imaginile fiind rapid apreciate de publicul online. Fanii au remarcat la Irina inocența și naturalețea pe care le-a păstrat, complimentându-i eleganța și farmecul. Pe măsură ce vacanța se apropie de final, Irina Columbeanu se pregătește să se întoarcă în Statele Unite ale Americii, unde o așteaptă începutul studiilor universitare. Până atunci, ea se bucură de o perioadă plină de experiențe plăcute înainte de a intra în ritmul academic și în noile provocări care o așteaptă.
Irina, criticată pentru aparițiile din online
În ultima perioadă, Irina Columbeanu a atras atenția pe rețelele sociale prin accesoriile de lux pe care le poartă și destinațiile exclusiviste în care apare. Aceste detalii i-au făcut pe unii internauți să o critice, considerând că tânăra afișează o viață prea opulentă. Drept urmare, Irina a ținut să le răspundă celor care au avut comentarii răutăcioase la adresa ei. Într-un interviu, ea a clarificat modul în care gestionează banii pentru tatăl ei și a explicat de unde provin gențile de lux pe care le poartă.
Imaginile în care apare alături de Andreea Bostănică au stârnit și ele reacții intense, unii acuzând-o pe Irina că duce o viață extravagantă și că ar fi uitat de tatăl ei, care se află într-un azil.
„Păi, în primul rând, încerc să nu le răspund oamenilor care dau hate, pentru că știu că au frustrările lor și nu am ce să discut cu ei. Doar mă amuză, pentru că sunt femei de vreo 70 de ani care comentează la o copilă de 18 ani, deci e puțin trist, nu am ce să le zic. În legătură cu gențile, sunt ale mamei mele, adică ea a muncit pentru ele, Pink a muncit pentru ele și tatăl meu, adică nu sunt ale mele, doar mama mea e foarte darnică și mă lasă să le împrumut, de asemenea și toate hainele ei. Pantofii, din păcate, nu-mi vin, dar mi-ar plăcea să-mi vină. Deci da, încerc să ignor comentariile de hate, pentru că doar îmi place să mă îmbrac cu hainele ei, îmi place stilul ei, e foarte classy și sper ca și eu să am aceeași garderobă ca și ea când voi fi de vârsta ei sau poate și mai curând”, a declarat Irina Columbeanu.




































