Irina Fodor, fascinată de un loc special din România: „Este ceva unic”. Și turiștii îl adoră
Irina Fodor (37 de ani) le-a arătat fanilor săi de pe Instagram imagini dintr-un colț al României care a impresionat-o profund. Vedeta s-a întors în zona copilăriei sale și a dezvăluit că peisajul încă i se pare „ceva special”.

Adeptă a călătoriilor și a experiențelor autentice, Irina a decis ca, în weekend, să facă o plimbare de suflet. Prezentatoarea emisiunii „Chefi la cuțite” a mers într-un loc plin de amintiri, Vulcanii Noroioși din județul Buzău, unde nu a mai fost de când era mică:
„Am dat o fugă până la Buzău, să îmi văd bunicile și dacă tot am ajuns prin zonă, am zis să fac și o mini-excursie până la Vulcanii Noroioși, pentru că nu am mai fost de când eram eu mai mică. Tot mi se pare ceva special, chiar și acum”, a mărturisit ea pe Instagram.






Cu această ocazie, jurnalista a reflectat asupra unui detaliu legat de visele sale. Irina a dezvăluit că i se întâmplă adesea să îi apară în vis elemente din copilăria sa: „Mi-am dat seama de altceva în timp ce mă plimbam pe acolo: aproape de fiecare dată când visez, în vis apar elemente din copilărie: fie casa bunicilor, fie mici obiecte pe care le vedeam atunci în jurul meu, fie străzi, fie persoane. Habar nu am ce înseamnă asta, căci nu am stat să caut interpretări, dar sunt curioasă dacă și vouă vi se întâmplă”, a adăugat ea cu emoție.
Turiștii străini au fost impresionați de Vulcanii Noroioși
De altfel, Irina Fodor nu a fost singura persoană fascinată de Vulcanii Noroioși. Mai mulți turiști străini au lăudat destinația pe „Tripadvisor”: „Să ajung la Vulcanii Noroioși, Pâclele Mari, a fost o experiență de neuitat! Acest peisaj de altă lume, modelat de vulcanii de noroi clocotind, arată ca ceva de pe altă planetă. Mișcarea constantă a noroiului și formațiunile unice fac din acest loc o atracție obligatorie în România”, a scris un turist. „Locul perfect de vizitat alături de familie și prieteni, unde te vei simți ca pe o altă planetă. Este un loc unic, diferit de orice altă destinație. Mergi să-l descoperi și tu!”, a mărturisit altcineva.