Irinel şi-a lansat noua iubită după modelul Lesko şi Moni
Irinel Columbeanu nu se dezice de eticheta de bărbat galant, aşa că procedează şi cu Oana Cojocaru, noua lui iubită, la fel cum a procedat cu Anna Lesko şi Monica Gabor. Pe acestea din urmă “le-a crescut”, le-a şlefuit, le-a clădit o carieră şi le-a făcut un nume în showbiz. Din fericire pentru ea, tânăra brunetă, cu care l-am surprins în tandreţuri, se pare că are aceeaşi soartă.
Iubita sexy a lui Irinel Columbeanu, cu 39 de ani mai tânără decât afaceristul, a acaparat de câteva zile paginile publicaţiilor autohtone. Click! i-a surprins pe cei doi la o ieşire romantică, la ceas de seară, iar primele poze au fost publicate, în exclusivitate, în ziarul din 11 mai. După aceea, am aflat şi identitatea superbei brunete. Oana Cojocaru are 21 de ani, este fotomodel şi totodată studentă la Universitatea Hyperion, la Ştiinţe Economice.
Se pare că ieşirea cu Irinel nu a fost “un accident”, o aventură de-o seară, căci lucrurile devin serioase între cei doi. Altfel nu se explică de ce milionarul i-a pus la dispoziţie întreaga vilă de la Izvorani, pentru o şedinţă foto pe care Oana a făcut-o pentru a promova rochii de seară şi costume de baie. În plus, pe 24 mai, ei au mers împreună la petrecerea revistei “Viva”, iar luni seara au petrecut ore bune în show-room-ul designerului Răzvan Ciobanu, unde Oana a pozat din nou, în rochii superbe, alături de un alt fotomodel.
Concluzia? Iri nu-şi ascunde relaţia, iar asta nu înseamnă decât o rampă de lansare pentru tânăra Oana, care în nici două săptămâni a bifat evenimente mondene, apariţii televizate şi şedinţe foto cât altele în două luni. Reţeta nu e nouă, căci Irinel Columbeanu a procedat la fel şi cu fostele lui iubiri, Anna Lesko (39 de ani) şi Monica Gabor.
Cu prima s-a iubit timp de 8 ani, s-au despărţit în 2004, însă cariera Annei a explodat datorită acestei relaţii. În 2002, Anna a lansat albumul „Ard în flăcări”, iar la scurt timp, albumul „Inseparabili”, care au rămas până azi producţiile ei de referinţă. Evident, sprijinul din umbră a fost Irinel Columbeanu.
Cu Monica Gabor (30 de ani), aceeaşi reţetă. Fata modestă din Bacău avea doar 17 ani, în 2005, când acapara toate blitz-urile fotografilor la Mangalia, la Festivalul Callatis, la braţul lui Irinel Columbeanu. Cu un an înainte defila la concursul “Top Model România”, pe care l-a şi câştigat, sub privirile celui care avea să-i devină soţ în 2006. Cei doi s-au căsătorit la Izvorani, iar nunta lor a fost declarată evenimentul anului. Un an mai târziu a venit pe lume fiica lor, Irina, însă în 2011 familia s-a destrămat cu un divorţ răsunător. Şi, revenind la Oana Cojocaru, Click! a aflat că Irinel Columbeanu a fost atras de naturaleţea ei, iar relaţia s-a închegat pe Facebook, la sfâşitul lunii aprilie. Şi, de ce să nu recunoaştem, Oana este construită pe tiparul de frumuseţe al lui Irinel: tinereţe, picioare până-n gât, păr lung, natural, faţă de păpuşă.
I-am surprins de ziua ei de naştere
Pe 11 mai, ziarul Click! publica, în premieră, fotografii cu milionarul de la Izvorani, alături de o superbă şatenă, bună de prezentările “Victoria’s Secret”. Oana Cojocaru, căci despre ea e vorba, împlinea chiar în acea zi 21 de ani, iar cina romantică de dinainte fusese, probabil, o cină aniversară pusă la cale de Irinel Columbeanu, pentru sărbătorită. De atunci, cei doi au decis să nu se mai ascundă şi să facă publică relaţia lor.