Irinel, tot cu iubită tinerică şi la 60 de ani
În 2006 ne şoca însurându-se cu Monica Gabor, care atunci avea doar 18 ani. În 2011 ne lua prin surprindere cu divorţul răsunător şi cu procesele pentru custodia Irinei, iar zilele trecute ne-a uimit din nou. Irinel Columbeanu nu şi-a pierdut şarmul şi, la 60 de ani, a reuşit să cucerească o superbă tânără cu păr lung şi picioare asemenea. Click! are poze în exclusivitate.
Lucrurile s-au aşezat frumos în viaţa afaceristului Irinel Columbeanu, care acum se înţelege bine cu fosta soţie, Monica Gabor, cu iubitul acesteia, chinezul Mr. Pink, care a fost îndrăgit şi de micuţa Irina.
Însă cum ei au viaţa lor, în SUA, iar Irinuca s-a obişnuit să facă naveta între România şi Malibu, adică între tată şi mamă, Irinel s-a gândit că n-ar fi rău să înceapă şi el o relaţie de durată aici, pe plaiuri natale.
În trecut a avut mai multe tentative, însă nici o domnişoară nu a căpătat statutul de iubită oficială, pe care Irinel s-o prezinte lumii, la braţul lui.
Dar lucrurile s-ar putea să se schimbe. Miercuri, 9 mai, în jurul orei 22.00, Irinel Columbeanu a fost surprins în tandreţuri cu o tânără croită după tiparul lui: înaltă, slăbuţă, cu chip de păpuşă, păr lung, şaten şi zâmbet de reclamă.
Preţ de trei ore au stat la o cină romantică, la un restaurant scump şi celebru, din zona Kiseleff, după care Irinel i-a arătat tinerei Bucureştiul noaptea, din Bentley-ul de 150.000 de euro, cu care odinioară se plimba Monica Gabor.
Nu s-au grăbit, căci milionarul conducea încet, relaxat, bucurându-se de companie.
Spre miezul nopţii au ajuns în zona Militari, iar Iri a parcat bolidul în parcarea unui bloc, lângă maşini de rând, aşa că nu aveai cum să nu observi “bijuteria” pe patru roţi de la o poştă. Ei bine, aici începe cel mai interesant moment, căci Irinel şi noua lui cucerire încep să se sărute cu foc, sub ochii fotoreporterilor Click!
Evident, nu ştiau că sunt priviţi, aşa că s-au desfăşurat în voie, în intimitatea oferită de bolidul luxos.
După minutele de romantism, tânăra a coborât şi s-a îndreptat spre casă, cu zâmbetul pe buze.
Zâmbet care i-a pierit imediat când am întrebat-o despre relaţia ei cu celebrul afacerist. Nici Irinel Columbeanu nu a dorit să ne spună detalii despre frumoasa cu păr lung, rezumându-se la un sec: „Nu comentez”.
De Monica a divorţat în 2011, după 5 ani de mariaj
Irinel şi Monica Gabor s-au căsătorit în 2006, la Izvorani, iar nunta lor a fost declarată evenimentul anului. Un an mai târziu a venit pe lume fiica lor, Irina, însă în 2011 familia s-a destrămat cu un divorţ răsunător.
Iri şi Moni s-au luptat pentru custodia Irinei, iar afaceristul a avut câştig de cauză. Moni şi-a refăcut viaţa în SUA, cu un potent afacerist chinez, pe nume Poe Qui Ying Wangsuo (Mr. Pink), care i-a oferit o viaţă de prinţesă.