Iulia Vântur s-a transformat în Black Swan! Cum a fost răsfățată iubita lui Salman Khan când a venit în România: „Sunt completă și fericită!”
Iulia Vântur (44 de ani) a venit în România cu un scop precis. Să își viziteze părinții la Iași, pentru că asta face prima dată când pășește în țară, și să participe la un proiect special ce a avut ca scop transformarea ei într-o veritabilă Black Swan.






După ce în anii trecuți Iulia Vântur s-a transformat pentru 8 ore în Zeița Soarelui, vinerea trecută vedeta care a devenit o adevărată emblemă internațională pentru că are mare succes cu muzica ei pe marile scene ale lumii, a intrat în pielea persionajului Black Swan, o frumoasă și grațioasă Lebădă neagră.
Transformarea Iuliei Vântur în Black Swan a avut loc cu ajutorul unei echipe de profesioniști precum Adrian Perjovschi, care s-a ocupat de hairstyle, Andra Manea responsabilă cu make-up-ul și styling realizat de Alina Lazăriu.
"Mă simt grațioasă, elegantă, feminină. Lebăda neagră e o pasăre a transformării bruște și așa a fost și viața mea, probabil am luat pe toată lumea prin surprindere în momentul în care am plecat în India. Black Swan se potrivește cu mine!
E o pasăre care iese din stereotipuri, e rară, e diferită, e imprevizibilă, își croiește propria cale, așa cum simte, zboară unde vrea ea, are libertate de mișcare. Simbolizează transformare, iar eu am trecut prin multe transformări personale și profesionale. E o pasăre care îți inspiră pace. Eu îmi doresc în viața mea echilibru, grație și eleganță”, ne-a mărturisit Iulia Vântur.
Așteptată acasă cu supă de găluște și plăcintă de mere
În momentul în care vine acasă, Iulia Vântur abia așteaptă să facă prima oprire la părinții ei. Știe și de ce! Mama ei o răsfață mereu cu toate bunătățile iar acum a așteptat-o cu cele mai bune preparate ale ei.
“Am fost acasă, mi-a făcut mama de toate, cele mai bune mâncăruri din lume. Mi-am vizitat părinții la Iași și prietenii din copilărie… sunt completă și fericită!
Mama m-a așteptat cu supă de găluște, salatele pe care le face ea, am mâncat plăcintă de mere, m-a trimis cu pachețel acasă. Nu am timp să gătesc în India, din când în când dar nu foarte des, avem bucătar acolo care ne face o mâncare foarte bună”, ne-a mai spus Iulia Vântur, bucuroasă de faptul că i-a văzut pe cei dragi în această vizită în România.
Se menține în formă prin dans
Atunci când urcă pe scenă, Iulia Vântur depune un dublu efort, cântă și dansează și are o energie debordantă iar acest lucru o menține în formă.
“E foarte bine că și dansez, cânt, și asta mă ține în formă. Îmi place să fiu mereu fit și în formă ca să pot să fac un spectacol frumos și să pot să-l duc la bun sfârșit așa cum mi-am propus de fiecare dată! Tocmai am terminat filmările unui scurt-metraj cu cast internațional și producător din Los Angeles, care a început deja să fie selectat în diverse festivaluri din lume. Joc alături de un actor foarte respectat și cunoscut, mai ales în India”, a mai povestit iubita lui Salman Khan despre proiectele sale de viitor care nu sunt deloc puține.
De asemenea, Iulia Vântur urmează să scoată trei piese alături de unii dintre cei mai tari artiști ai Indiei dar este și în discuții pentru două filme noi pe care le va face la Bollywood așa că vedeta nu duce lipsă de nimic pentru că este mereu în centrul atenției.
„Am aliniate trei piese care urmează să fie lansate cu cei mai buni cântăreți ai Indiei. Nu am filmat încă videoclipurile, dar sunt foarte entuziasmată de aceste proiecte.
Sunt în discuții pentru 2 filme noi în Bollywood și poate chiar și un proiect în America.
Am fost onorată săptămâna trecută cu premiul “Cross Boarders Award Artist”, la o gală muzicală din Germania, o recunoaștere a faptului că am reușit să sparg stereotipurile, barierele geografice dar și cele de limbă, cultură sau chiar și look. Am fost mândră să reprezint România acolo, și țara adoptivă, India. Am cântat și în românește la final pentru că sângele apă nu se face!”, ne-a mai spus Iulia Vântur, mândră de ea și de proiectele sale.