Jorge și-a văzut fiica după șapte luni. Pandemia o prinsese pe Karina în America

Ultima actualizare:

    Jorge și fiica lui, Karina
Jorge și fiica lui, Karina

În sfârșit, poate sta liniștit. Fiica lui dintr-o căsătorie anterioară, Karina (11 ani), s-a întors din America și s-a mutat din nou aproape de tatăl ei. Ieri, Jorge a dus-o la examene pentru a o înscrie la o școală privată din Capitală.

Karina, fiica lui Jorge, a revenit în România din America

„Pandemia aceasta a fost horror pentru că ne-a ținut departe. Noi trebuia să ne vedem în martie, fix atunci când s-a decretat stare de urgență. Nu ne mai văzusem fizic din noiembrie, ea și mama ei locuind de doi ani în America, la Miami. Acolo, situația a fost destul de bună, până când Miami a trecut pe locul 1 la număr de cazuri de Covid. Dar nu am fost îngrijorat. Mă bucur că au decis să se mute înapoi, că pot să o văd pe Karina aproape în fiecare zi. Stă la o oră distanță de mine, ceea ce e altceva. Acum tocmai am dat un examen la o școală, mai dăm și la alta, să avem opțiuni. Ea s-a obișnuit pe sistemul american, nu o putem da din nou la sistemul de stat din România. Ne-am dorit pentru copiii noștri să urmeze școli private. Karina trece în clasa a VI-a, Ilinca (18 ani, fiica soției sale, Ramona) e în clasa a XII-a, iar David (3 ani și jumătate) încă are nevoie de bonă”, spune Jorge, prezentator al proaspetei emisiuni de la PRO TV – „Masked Singer Romania”.

Jorge are o familie superbă, care acum s-a reunit: Karina, David, Ilinca și soția lui, Ramona
Jorge are o familie superbă, care acum s-a reunit: Karina, David, Ilinca și soția lui, Ramona

„Am înnebunit în izolare, acasă”

Povestește că, pentru el și familia lui, perioada de izolare a venit cu mari provocări. Au fost stresați în primele două săptămâni de pandemie, apoi au decis să o lase mai moale cu dezinfectatul lucrurilor, „ca să n-o ia razna”. „Am zis că e mai bine să stăm bine la psihic, mai ales că eram 6 oameni în casă: eu, soția, David, bona, Ilinca și prietenul ei. Am înnebunit, ne băteam pe balcon. În a doua lună am plecat toți la munte. Am stat o lună la Azuga și a fost perfect, căci poți să te autoizolezi și la altă adresă. Am închiriat acolo o vilă cu jacuzzi, patru camere (fiecare cu baia ei)... Am făcut grătare, ne-am relaxat, ne vizita ursul în fiecare seară, a fost super”.

Perioada stării de urgență n-a fost chiar rea pentru Jorge, izolat în vila de la munte
Perioada stării de urgență n-a fost chiar rea pentru Jorge, izolat în vila de la munte

Din toamnă, Jorge prezintă noul show de la PRO TV, „Masked Singer Romania”

Din acel moment, poate spune că pandemia chiar „i-a priit”. S-a putut bucura de familie și a lucrat fără probleme de acasă. Filmările pentru „Masked Singer Romania” începuseră înainte de apariția coronavirusului în România și erau aproape de final, când au fost întrerupte. „Noi mai aveam doar câteva zile de lucru, astfel că am finalizat acum, în vară. Emisiunea va începe vineri, 11 septembrie, de la ora 20:30, și e cel mai spectaculos show din lume. Vom vedea personaje fantastice, secrete și detectivi care vor juca împreună cu telespectatorii un joc al indiciilor”, promite el.

Jorge prezintă „Masked Singer România”
Jorge prezintă „Masked Singer România”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net