«La 97 de ani, orice infecţie îi poate fi fatală maestrului»

Ultima actualizare:

    În 14 decembrie, de ziua sa, maestrul va urca pe  scenă în piesa „Egoistul”Foto: Click!
În 14 decembrie, de ziua sa, maestrul va urca pe scenă în piesa „Egoistul”Foto: Click!

Actorul Radu Beligan (97 de ani) le-a dat emoţii apropia­ţilor, dar şi admiratorilor. Celebrul actor a avut de tras, în ultimele zile, din cauza unei infecţii urinare, care l-a băgat în spital. Din fericire, vineri (20 noiembrie), a fost externat.

„Maestrul Radu Beligan este bine. Suferinţa pentru care a fost internat, în 15 noiembrie, s-a vindecat, astfel că vineri (20 noiembrie) pleacă acasă”, a declarat vineri directorul medical al Spitalului Elias, dr. Dana Safta, spre bucuria admiratorilor marelui actor.

Duminica trecută, lui Radu Beligan i s-a făcut rău şi a fost dus de urgenţă la Spitalul Elias din Capitală. Luat în primire de specialişti şi supus mai multor investigaţii medicale, actorului i s-a pus diagnosticul de infecţie urinară, „o afecţiune care, la venerabila vârstă de 97 de ani, îi poate pune viaţa în pericol pacientului”, ne-au declarat surse medicale din spital. Din fericire, însă, maestrul s-a refăcut, în urma tratamentului prescris de medici, iar, ieri, a fost externat.

Radu Beligan va împlini 97 de ani în 14 decembrie. În această zi, iubitorii de teatru sunt invitaţi la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, la o dublă sărbătoare: ziua de naştere a maestrului şi 300 de reprezentaţii cu spectacolul „Egoistul”, care se joacă cu sala plină de 11 ani. În 2013, când a împlinit 95 de ani şi imediat după spectacolul „Egoistul”, Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

Click! spune

Radu Beligan are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. Maestrul, născut în comuna Galbeni, judeţul Bacău, a fost căsătorit de trei ori. Prima soţie a fost actriţa Nineta Gusti şi căsnicia lor a durat 15 ani. Cea de-a doua căsnicie a fost cu Dana Crivăţ şi au împreună o fiică, Ana Maria. A treia soţie a fost scriitoarea Marica Beligan. Cei doi s-au căsătorit în 1965 şi au împreună trei copii: Lamia (actriţă), Raluca şi Alexandru.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner titi aur ilan faufer jpg
image jpeg
image png
Reacția Alina Laufer după accidentul rutier de azi dimineață al soțului ei cu gemenii
Valentina Pelinel, foto Instagram jpg
image png
Banner Dan Negru
colaj kim kardashian instagram png
image
image