Ce facultăți ar alege vedetele dacă ar da din nou admiterea. „M-aș fi făcut notar și aș fi câștigat, cred, bine”
Au absolvit Medicina sau ASE-ul, dar au ajuns…cântăreți sau prezentatori TV. Vedetele noastre nu ar mai avea multe dintre ele în prezent aceleași opțiuni în ce privește facultatea pentru care au optat la vremea lor. Iată ce specializări și profesii le-ar face mai degrabă cu ochiul, în 2026?

Solistul Dinu Maxer nu ar mai da acum la Medicină, ci la Conservator
Dinu Maxer(51 de ani) a făcut inițial Școala de Muzică și Școala Populară de Artă, ambele la secția de pian, însă ulterior a ales să-și continue studiile într-un domeniu complet diferit, cel medical.
Artistul a studiat la Liceul „CA Rosetti” din București, iar apoi a decis să urmeze Facultatea de Medicină Generală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Acesta a mărturisit că, deși nu a fost un elev de nota 10, a promovat cu media 8,89 și, în 2004, a dat examenul de rezidențiat pentru a deveni medic de familie. După trei ani de rezidențiat, a obținut certificatul de medic specialist cu nota 9,36.
Deși ar fi putut fi un medic de succes, Dinu Maxer a lăsat deoparte o meserie extrem de bănoasă pentru scenă. Nu a profesat niciodată ca medic de familie, deși el este cel care pune diagnosticul copiilor săi atunci când se îmbolnăvesc.
Click! a aflat însă la ce facultate ar da solistul în prezent:
„Interesantă întrebare! Dacă ar fi să dau acum la facultate aș alege cred să dau la Conservator-secția compoziție sau la pedagogie”, a dezvăluit Dinu Maxer, în exclusivitate pentru Click!

Marina Nițoiu, prezentator TV: „Lumea se schimbă repede și trebuie să ții pasul cu ea”
Prezentatoarea Prima TV Marina Nițoiu (36 de ani) a studiat la UNATC, Arta Actorului şi are și un Master la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, la Jurnalism Tematic. Televiziunea a atras-o mereu, iar primul ei job în domeniu a fost la TVR, ca prezentator de ştiri sportive.
Iată la ce facultate ar da admitere în 2026:
„Dacă ar fi să aleg din nou o facultate, aș urma tot Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și Facultatea de Științele Comunicării și Jurnalism.
Am știut destul de devreme că îmi doresc să lucrez în televiziune, iar alegerea acestor facultăți m-a ajutat să-mi construiesc parcursul profesional. Încă din timpul facultății am început să lucrez în televiziune, iar astăzi fac meseria pe care mi-am dorit-o.
Cred că este important să alegi o facultate care chiar te apropie de ceea ce vrei să faci mai departe. Anii de facultate nu înseamnă doar cursuri, ci și experiență, oameni pe care îi întâlnești și oportunități care, în cazul meu, s-au transformat într-o carieră.
Dacă aș alege acum o facultate, aș merge tot spre comunicare și televiziune, pentru că este domeniul în care mă regăsesc. În schimb, aș fi mult mai atentă și la tot ce înseamnă tehnologie. Lumea se schimbă foarte repede și cred că e important să ții pasul cu ea”, a declarat Marina Nițoiu, pentru Click!

Cântăreața Annes: „Chiar mă gândesc să mai fac o facultate”
Solista Annes(49 de ani) este absolventă a Academiei de Studii Economice. Vedeta chiar își dorește ca, în prezent, să mai urmeze o a doua facultate.
„Dacă ar fi să mai dau la o noua facultate, cred că aș da la arhitectură și design de interior și la facultatea de muzică. De altfel, mă bate gândul chiar să dau la o nouă facultate. La una dintre acestea două m-ar tenta!
Am terminat ASE-ul eu, managementul firmei. Chiar mi-ati dat o idee, și încă una foarte bună”, a declarat Annes, pentru Click!

Sânziana Buruiană: „Nu sfătuiesc copiii să se mai agite pentru țara asta”
Sânziana Buruiană(39 de ani) a terminat Specializarea Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice. Mai mult, aceasta a făcut şi un Master pe care l-a terminat cu nota 10. Astăzi, dacă ar fi să dea admiterea nu ar mai alege însă aceeași facultate.
„Dacă ar fi să aleg acum o facultate aș da la Actorie pentru că îmi place foarte mult. Și, poate că și la Drept, m-aș fi făcut notar și aș fi câștigat cred bine.
Mie, însă, nu-mi prea plac meseriile de răspundere. Din cauza asta nici nu am ales Dreptul inițial. Dar, acum uitându-mă în jur, nu e rău deloc să ai un birou de notariat.
Cred însă că, în vremurile acestea, tot mai bine e la Actorie pentru că te ajută pentru filme, teatru tv, dar și pentru rețele de socializare pentru că, mai în glumă mai în serios, e jobul viitorului.
Pentru că, să ajungi doctor sau avocat, în zilele acestea, înseamnă să plătești taxe mari și, când ajungi la pensie, să- ți taie din ea. Nu sfătuiesc copiii să se mai agite pentru țara asta, cei care ne conduc nu merită! Acum mai mult câștigă una care machiază decât unul care lucrează la bancă!
Îmi pare sincer rău că am renunțat la SNSPA. Mi-aș fi dorit să ajung în politică, e singurul domeniu în care m-aș vedea acum în afară de televiziune. Cu pregătirea pe care o am cred că aș fi avut un cuvânt de spus”, a declarat Sânziana Buruiană, pentru Click!

Livia Graur: „Nu aș alege niciodată o facultate privată”
Prezentatoarea TV Livia Graur(40 de ani) este absolventă a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine şi masterand al SNSPA în Comunicare Audio-Video. Aceasta ne-a dezvăluit ce facultate ar alege în 2026, în nici un caz una la privat.
„Eu am terminat Facultatea de Limbi străine din cadrul Universității București, secția Ceha-Franceză, întrucât îmi doream o carieră ca translator. Totuși, drumul vieții m-a purtat către presă, așa că specializarea la master am făcut-o în acest domeniu. Dacă ar fi să o iau de la capăt, probabil aș face Jurnalism, știind acum ce avea să-mi rezerve viața.
Însă nu aș alege niciodată o facultate privată. La fel cum nu aș alege un liceu sau o școală privată. Consider că România încă este extrem de deficitară la capitolul educație în sistem privat, în sensul că nu <<se face școală>> așa cum ar trebui””, a declarat Livia Graur, pentru Click!

Irina Pavlenco, atrasă de misticism
Irina Pavlenco (48 de ani), solista trupei Sweet Kiss, este pasionată de misticism în ultima perioadă.
„Cred că aș alege Facultatea de Psihologie. Dar, dacă ar exista o facultate de Psihologie cu specializare în misticism, energie și misterele sufletului. Acolo m-aș înscrie fără să clipesc!”, a spus Irina Pavlenco, pentru Click!

































