Laura Cosoi, dezvăluiri din viața de familie. Cum gestionează, împreună cu soțul său, certurile în fața copiilor: „Nesiguranță și frica de...”
Laura Cosoi, una dintre cele mai iubite și apreciate actrițe din România, abordează un subiect sensibil, care probabil le-a dat de gândit multor părinți. Vedeta vorbește despre gestionarea conflictelor în fața copiilor, dar și reconciliere, procese pe care micuții le percep diferit față de adulți.

Alături de Cosmin Curticăpean, Laura Cosoi a pus bazele unei frumoase familii. Sunt părinții a patru fetițe minunate, pe care le cresc cu multă iubire și cărora încearcă să le ofere educația necesară.
Laura Cosoi: „Copiii trăiesc lumea în alb-negru. Când văd conflict, îl asociază imediat cu pierdere”
Laura Cosoi a dorit să sublinieze cât de ușor pot apărea discuții și mici tensiuni în familie, mai ales atunci când copiii sunt martori. Ea atrage atenția că cei mici nu au încă formată o „hartă emoțională” și pot interpreta greșit o ceartă ca pe o ruptură între părinți. Tocmai de aceea, este important ca ei să vadă că orice conflict este urmat de împăcare, pentru a înțelege că tensiunile fac parte din viață, dar se pot rezolva.
„Noi, adulții, știm că într-o relație există momente bune și momente dificile. Știm că două persoane pot avea tensiuni, pot ridica tonul, pot vedea diferit lucrurile și totuși pot rămâne împreună, se pot iubi și pot merge mai departe. Dar copiii? Ei nu au această hartă emoțională. Copiii trăiesc lumea în alb-negru. Când văd conflict, îl asociază imediat cu pierdere, nesiguranță și frica de a nu-și pierde familia. De aceea primul lor gând este: „Oare mama și tata o să se despartă?”, începe mesajul transmis pe rețelele de socializare.
Cum privea actrița certurile părinților săi
În mesajul pe care l-a transmis pe rețelele de socializare, Laura Cosoi a vorbit despre modul în care copiii asimilează conflictele dintre părinți. Actrița a oferit drept exemplu amintiri din copilăria sa, în care părinții ei se certau, iar ea avea anumite trăiri.
„Eu, de exemplu, am crescut într-o familie în care părinții mei se certau des. Și totuși, niciodată nu mi-a trecut prin minte că ar putea divorța. Pentru că, în mod instinctiv, vedeam și reparația: felul în care își reveneau, cum se linișteau, cum cooperau din nou. Și da, poate că asta este una dintre cele mai frumoase lecții pe care le putem oferi copiilor: că relațiile nu sunt fragile, ci vii. Că nu se rup la prima furtună. Că iubirea are elasticitate, răbdare și puterea de a se repara. Atunci când le arătăm nu doar momentul tensionat, ci și drumul către calm și apropiere, îi ajutăm să crească având încredere în oameni, în relații și în siguranța lor emoțională. Pentru că, la final, nu absența conflictului îi protejează… ci prezența reconectării. Dar totuși… cum facem să le păstrăm inima întreagă?”, încheie Laura Cosoi mesajul transmis.




































