Liviu Guță, luni de chin într-un lagăr de refugiați
Liviu Guţă (36 de ani) este unul dintre cei mai buni manelişti, goneşte pe şosele la volanul unui Mercedes de 100.000 de euro şi locuieşte într-un apartament de alte 100.000 de euro, însă, în 1997, era „Lefter Popescu” şi dormea într-un lagăr de refugiaţi din Viena, într-o cameră de câţiva metri pătraţi, alături de alţi opt bărbaţi, de diverse naţionalităţi. Muzica avea să-l salveze şi acolo.
Manelistul s-a născut la Braşov, într-o familie numeroasă, cu cinci copii, el fiind cel mai mic. Cel mai mic, dar şi cel mai ambiţios, căci, la numai 17 ani, Liviu deja tânjea la o casă care să se învârtă după soare, şi la o maşină de fiţe, dorinţă care avea însă să i se împlinească abia acum un an. Şi-a înghesuit într-o gentuţă câteva haine de schimb şi a ajuns la sârbi, în localitatea Porodin: ”Acolo am muncit în agricultură, la cules de porumb, am muls vaci, eram cel mai harnic, mă puseseră şef. Aveam mâinile umflate de muncă, mă durea tot corpul, dar nu băgam în seamă, eram tânăr. Dormeam puţin, reuşisem să strâng vreo 4.000 de mărci. I-am făcut şi o boacănă fermierului, i-am dărâmat zidul casei după ce m-am urcat la volanul unui tractor şi n-am mai ştiut cum să-l opresc”, sunt primele lui amintiri de peste graniţă. Dar, pentru că se cam săturase de treburile grele de la fermă, lui Guţă îi încoţise gândul să se mute în Austria: ”Pe atunci nu aveai voie să circuli liber, doar cu paşaport sau cu buletin, acum e boierie. Aşa că m-am ascuns în trenul de Viena, după ce am analizat trei zile gara. La fiecare uşa era câte un controlor de bilete, era greu de trecut. Am reuşit totuşi să urc, m-am ascuns în WC, după care m-am strecurat în podul trenului, până la destinaţie. Am stat aşa, fără mâncare şi fără apă, cam 21 de ore. Mă mânca îngrozitor pielea, de la vata de sticlă, simţeam că înnebunesc, dar m-am ţinut tare, nu m-a găsit nimeni”, a continuat Liviu aventura din tinereţe.
Ajuns la Viena, avea însă să dea de alte belele: ”Nu mai conta prin câte trecusem, eram unde mi-am dorit, am şi găsit rapid un loc de muncă, la un magazin. Dar, după doar două luni, poliţiştii civili m-au oprit pe stradă. M-au dus la secţie, eu le vorbeam sârbeşte, învăţasem la perfecţie, nu voiam să ştie că-s român. Când mi-au cerut să prezint actele, am vrut să scap de paşaport. Am înghiţit vreo două pagini, însă n-am putut mânca şi coperta. Actele m-au dat de gol”. De aici, au început alte necazuri, căci Liviu a fost dus într-un lagăr pentru refugiaţi, din oraş: ”Mi s-au dat, de la o recepţie, lenjerie de pat, periuţă de dinţi, săpun, era ca la puşcărie, m-au băgat într-o cameră cu gratii, alături de alte opt persoane, mulţi dintre ei musulmani. Era şi un român, Sebi”, îşi mai aminteşte manelistul. Acolo a trebuit să trăiască vreme de şase luni, până când a fost trimis, înapoi, în ţară, cu un autocar: ”Îmi pierdusem libertatea, stăteam toată ziua în clădire. Dimineaţa trebuia să ieşim la apel, ne dădeau câte trei mese pe zi, cam aceeaşi mâncare, ciorbă, puţină carte, pilaf şi multe lactate. Cred că am băut tone de lapte, mi se luase, nici acum să nu-l văd. Ne lăsau, la prânz, câte două ore, să ne plimbăm prin curte. I-am învăţat pe toţi macao, jucam cărţi pe ţigări, adidaşi, câştigam mereu. Iar pe la orele 20.00, după ce musulmanii îşi spuneau rugăciunile de seară, eu mă urcam pe patul lui Sebi şi, cu un microfon improvizat, cântam muzică populară şi manele. Dansau toţi, se distrau, devenisem popular, eram răsfăţat de toţi”.
După atâtea peripeţii, Liviu Guţă, pe numele său din buletin Liviu Mititelu, a revenit în ţară cu buzunarele goale: ”Pentru că cei 4.000 de mărci îi pierdusem, am ajuns acasă doar cu un pieptene în buzunar şi cu hainele de pe mine. M-am gândit că, dacă am fost apreciat în lagăr ca solist, poate că voi avea noroc şi în libertate. Aşa că am plecat la Bucureşti, chitit să ajung un mare solist. Şi mi-a ieşit”, se mândreşte el.
«La anul mă însor, în sfârşit! Giulia mă vrea de bărbat după 11 ani»
Liviu se pregăteşte de însurătoare, şi d-abia aşteaptă ca, anul viitor, să îmbrace costumul de ginerică: ”În sfârşit, Giulia, cu care sunt de 11 ani, mă vrea de soţ. Anul trecut, am trecut, amândoi, printr-o mare cumpănă, după ce Simona Traşcă m-a acuzat de tentativă de viol. Sunt nevinovat, nu e nici un proces, totul a fost o înscenare urâtă, eram toţi la filmări, la Sighişoara. A fost o copilărie, am trecut peste. E şi păcat să nu se cununăm, mai ales că ne înţelegem bine şi avem doi copii, pe Maria Izabela (4 ani) şi pe Mario (8 ani)”.
Conduce un Mercedes de 100.000 de euro
Liviu Guţă are concerte de bandă, astfel că îşi permite orice extravaganţă. Anul trecut, el şi-a achizionţat un Mercedes, în valoare de 100.000 de euro: “Asta nu e maşină, e navă spaţială! Merge singură, nu mă scoate de pe bandă, am masaj în scaun, ba chiar ştie şi unde trebuie să parcheze. Îşi alege singură locul, calculează distanţa dintre maşini şi se opreşte. Am nouă senzori exteriori pentru parcare. Eu doar apăs pe un buton şi o las să-şi facă treaba. După 500 de kilometri la volan, mă obligă să opresc şi să mă odihnesc. În apare în bord un bec luminos care indică o ceaşcă de cafea. Dacă nu fac lucrul ăsta, se opreşte ea automat după 10 kilometri şi nu mai porneşte preţ de câteva minute. Sunt foarte încântat. Dincolo de luxul din interior, are şi o multitudine de alte funcţii pe care sincer nu le-am descoperit. Am stat eu după ea trei luni, dar a meritat aşteptarea”, îşi laudă Liviu bijuteria.
