Lora și-a dezvăluit secretele! Cum își îngrijește tenul perfect VIDEO
După ce și-a amânat concertul din Timișoara de sâmbătă (20 iunie), Lora (32 ani) a făcut o vizită la salonul de înfrumusețare, unde a încredințat-o pe Doina să aibă grijă de tenul ei, la fel cum o face de obicei. Aceasta s-a filmat în timpul tratamentului și a publicat clipul pe o rețea socială, dezvălunidu-le fanilor ritualul ei de frumusețe.
Lora este admirată pentru tenul ei perfect, iar acum le-a arătat tuturor ce face pentru a-l îngriji. Aceasta a fost la salonul de înfrumusețare, unde Doina i-a aplicat un tratament special și un masaj facial relaxant.
„Dacă tot mi s-a amânat concertul, m-am gândit să profit de timpul liber și să îmi răsfăț fața. Cam asta este atmosfera de aici. Pur și simplu o iubesc pe Doina. O să-mi fac o poză și după”, a scris vedeta la descrierea videoclipului și, în final, s-a ținut de cuvânt.
Cum arată Lora după tratament
Aceasta a publicat o poză cu rezultatul final al tratamentului. Fața ei este vizibil hidratată și revigorată, iar fanii nu au întârziat să-i facă complimente: „Cea mai frumoasă vedetă”, „Frumoasă și naturală”, „Ești mai frumoasă fără machiaj”, sunt numai câteva dintre comentariile pe care blondina la primit la fotografie.