Lucian Mîndruță, despre Alexandru Darie: «Nu s-a băgat în față. Era pe lista de transplant»
Lucian Mîndruță a publicat, pe contul personal de Facebook, un text emoționant despre moartea regizorului Alexandru Darie. Omul de televiziune a subliniat că, deși avea nevoie de un ficat nou și se afla de mult timp pe listele de transplant, Ducu Darie ”nu s-a băgat în față”, predându-ne astfel ”lecția egalității în fața morții”.
UPDATE Reprezentanții Teatrului Bulandra, pe care Alexandru Darie l-a condus începând din 2002, au transmis că regizorul nu se afla pe listele de transplant hepatic. "Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic și nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant. În ultima perioadă a fost tratat la Spitalul Clinic Fundeni din București. La începutul lunii septembrie a prezentat afecțiuni respiratorii care s-au complicat și au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut și alte complicații, pe fondul unei depresii imunitare și a instalării sindromului de coagulare intravasculară diseminată", au anunţat reprezentanţii Teatrului Bulandra.
Lucian Mîndruță i-a sfătuit pe bucureșteni să se ducă la ultimul spectacol regizat de regretatul Alexandru Darie la Teatrul Bulandra și a vorbit despre felul demn în care acesta și-a purtat boala, până-n ultima clipă.
”Ducu Darie s-a dus.
Duceți-vă să vedeți «Coriolanus» la Bulandra, ca să înțelegeți cu adevărat pierderea.
L-am cunoscut (de departe) și l-am respectat de la distanță. Și totuși moartea lui m-a mișcat.
Dar cea mai impresionanta moștenire pe care ne-o lasă Ducu e moartea lui.
A murit de ciroză. Avea nevoie de un ficat nou. Era pe lista de transplant. Era un mare regizor, șef la Bulandra... vă imaginați că știa tot Bucureștiul, da?
Ei bine, Ducu nu s-a băgat în față.
Nu s-a băgat în față la coadă pentru viață.
A murit cu ficatul lui, cuminte, la coada la care stăteau atâția și atâția necunoscuți, necelebri, poate și netalentați...
Dincolo de lecția de artă pe care ne-a predat-o când trăia, Ducu ne-a lăsat-o pe asta.
Lecția egalității în fața morții.
Și a modestiei de a nu trăi în plus, pe timpul vieții altora...”, a scris Lucian Mîndruță pe contul personal de Facebook, iar postarea lui a primit foarte multe aprecieri.
Alexandru Darie a murit la 60 de ani
Alexandru Darie a murit miercuri, 18 septembrie. Regizorul era internat de două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din București, după ce suferise o complicație la plămâni. Acesta suferea de ciroză hepatică.
În ianuarie, fotoreporterii Click! l-au surprins la un spital privat, unde mergea pentru tratament. Foarte slab şi tras la faţă, chircit de tratamente, Alexandru era de nerecunoscut.
Ca să facă rost de bani pentru tratamente, el ar fi fost nevoit să-şi vândă cam tot ce avea. Întâi maşina, în vara anului trecut, apoi apartamentul, astă-iarnă. Ducu Darie rămăsese doar cu bunurile moştenite în anul 2006: un teren intravilan de 1.000 mp în comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, şi două case de vacanţă în aceeaşi localitate. Erau de la regretatul său tată, actorul Iurie Darie, şi probabil că nu a putut să se despartă de ele.