Lucian Mîndruță, despre restricțiile din Austria: „Mi-aș dori tare mult și-n țara mea!”
Aflat în vacanță în Austria, jurnalistul Lucian Mîndruță descoperă cu surprindere și plăcere o cu totul altă lume. Una mult mai civilizată, în care oamenii au o altă abordare asupra pandemiei. Un prim exemplu: la restaurant.
De 4 zile, toate restaurantele din Austria cer clienților, la intrare, certificatul european Covid. Chiar și dacă stai afară, la terasă.
Certificatul Covid se cere la restaurant, în Austria
„Nu doar că îl cer, dar chelnerul verifică scrupulos ce fel de vaccin ai făcut, dacă sunt două doze și dacă a trecut destul timp de la ultima doză. Mai mult, când te așezi la masă, ți se indică un QR Code pe care te înregistrezi cu nume, număr de telefon și adresă de e-mail. Austria, ca și noi, are din nou o creștere a cazurilor de vreo două săptămâni, de aceea au luat măsuri”, a povestit Mîndruță într-o postare pe Facebook. Și el s-a conformat peste tot. „Nimeni nu face scandal, austriecii sunt, oricum, disciplinați. Ei știu că așa se construiesc atât națiunile, cât și campaniile de sănătate publică. Atunci când cetățenii sunt solidari. Ceea ce, nu știu cum să zic, mi-aș dori tare mult și-n țara mea”, a mai spus jurnalistul.
„Nici acum nu știu ce muzică le place ăstora!”
De câteva zile este într-un circuit cu bicicleta, alături de soție. Povestește că a trecut pe lângă sute de case cu grădină, mese afară și oameni la prânz sau cină. A trecut pe lângă zeci de terase pline cu turiști, mai toți austrieci. Concluzia: „nici acum nu știe ce muzică le place ăstora”. În afară de conversația oamenilor nu se auzea nimic. „Nici melodie, niciun bas, nicio văicăreală pe muzică. Și acum nu știu ce să cred despre poporul ăsta: sunt săraci și n-au bani de boxe? N-au ureche muzicală? Sau pur și simplu sunt... (nu știu ce cuvânt să folosesc, să nu jugnesc pe nimeni) Civilizați?”.