“Lunile astea am dus dorul copiilor”. Brenciu repetă 10 ore pe zi pentru concerte
Click! De cât timp pregătești acest concert de Crăciun?
Horia Brenciu: Din 27 august 1972. Ursitoarele mi-au zis ceva despre 3 zile din decembrie 2017. Una dintre zâne mi-a zis de 4 zile, dar cred că era cea care a pierdut invitaţia şi s-a suparat (râde).
Al câtelea concert din carieră va fi? Ai numărat vreodată?
Primul! De fiecare dată iau numărătoarea de la capăt. Consider că ultimul concert nu a fost strălucit şi îmi spun că voi face mai bine la următorul. Totuşi, dacă e să facem puţină istorie, în urmă cu 14 ani îmi luam inima-n dinţi şi începeam să cânt şi să câştig bani cu o orchestră formată din 5 membri, pe care o botezam HB Orchestra. Au urmat recitaluri la Mamaia, la Cerbul de Aur, prezenţe la tv şi premii… Repet! Cel mai bun concert urmează!
Câte ore de repetiții ați adunat până acum?
În jur de 1.000 de ore. Repetăm din luna mai. Evident că niciodată n-o să fie îndeajuns de multe. Totuşi, colegii mi-au zis că pentru acestă producţie am ajuns la un record mondial. Având în vedere cele două tipuri de concert, din cadrul fiecărei seri, anul acesta, repetiţiile s-au dublat.
Și câte ore repeți pe zi?
Nici o repetiţie nu a avut mai puţin de 10 ore.
Câte piese vei cânta în concert?
Vreo 30 de piese şi mici surprize muzicale!
Câți instrumentiști vei avea pe scenă?
22… Sunt prieteni din toată ţara, care fac parte din diverse orchestre şi filarmonici de prestigiu.
Câte instrumente muzicale vor fi folosite?
45 sau 46… mai verific. (râde)
Dacă înmulțim locurile din sală cu 3, numărul spectacolelor (n.r. 8,9 şi 10 decembrie), câți oameni estimezi că te vor asculta la primul concert de Crăciun, de la Sala Palatului?
Peste 12.000.
Câți invitați vor urca pe scenă, lângă tine?
Mai mulţi ca de obicei. Chiar nu pot dezvălui nici un număr. Scuze. Nu vreau să stric câtuşi de puţin surpriza celor care şi-au luat bilet şi vor să vadă spectacolul pe viu.
Câte ținute vei schimba? Că tot ai fost de curând apreciat pentru vestimentația ta.
Vreo două! Anul ăsta nu sunt interesat prea mult de vestimentaţii. Anul viitor, însă, mi-am pus în cap să am piesa şi ţinuta.
La repetiții, câte pauze iei? Și ce faci în pauze?
În mai toate pauzele vorbesc cu soţia mea şi o întreb de copii. Pe unde sunt, ce fac, dacă au fost cuminţi la grădiniţă, la şcoală şi dacă au întrebat de mine. Ăsta e aspectul mai neplăcut al spectacolului. Lunile astea am dus dorul copiilor de multe ori.
Câte cafele bei la repetiții?
Două cu cofeină, una, fără. Sunt un cafegiu incurabil. Mi se trage de la bunica chestia asta…
Al câtelea concert la Sala Palatului este acesta?
Din 2011, până în prezent, vor fi al 16-lea, al 17-lea şi al 18-lea concert la Sala Palatului. Desigur că cifrele astea reprezinta un palmares notabil, dar scopul meu nu e să adun săli de concert, ci să las amintiri unice în urma spectacolelor mele. Ele aduc şi readuc public în sala de spectacol.
În câte orașe ai cântat anul ăsta?
Vreo 25… Practic, în toate oraşele care m-au chemat să concertez! Unde primesc o invitaţie, o onorez cu mare drag şi eu, şi echipa mea. Datorită muzicii am cunoscut toată ţara şi câteva oraşe din lume. E bestial să fii solicitat să faci ce iubeşti şi ce aduce bucurie altora. Bestial!
Câte piese se vor auzi în premieră la concertul din decembrie?
Pe 8, 9 şi 10 decembrie, voi interpreta pe scena Sălii Palatului, în premieră, vreo 12 piese. Şi n-am adăugat colindele. Credeţi că a fost un moft dorinţa mea de a cânta în decembrie?