«Mama voia să ţin post, dar eu furam smântână din oală»

Ultima actualizare:

    Anastasia Lazariuc  a copilărit în  comuna Băcioi, din  Republica Moldova.  De Sărbători, părinţii  îi cumpărau haine noi. Anastasia a moştenit  frumuseţea mamei ei
Anastasia Lazariuc a copilărit în comuna Băcioi, din Republica Moldova. De Sărbători, părinţii îi cumpărau haine noi. Anastasia a moştenit frumuseţea mamei ei

Sărbătorile bat la uşă, iar artiştii se pregătesc să-şi umple masa cu bunătăţi. Anastasia Lazariuc şi Marcel Pavel ne-au povestit despre vremurile frumoase, în care petreceau alături de părinţi şi de bunici. Mai ghinionist de fel, în timp ce se întorcea de la colindat, hoţii l-au lăsat pe Jean Paler fără dulciuri, bani şi haine.

Anastasia Lazariuc (62 de ani) s-a născut în comuna Băcioi, din Republica Moldova, iar din 1992 locuieşte în România. Însă, cu câteva zile înainte de Crăciun, marea solistă a devenit nostalgică: “În copilărie, mergeam la colindat, alături de cei doi fraţi ai mei. Pe atunci, primeau mai mult dulciuri şi mai puţin bani, pentru că aşa era tradiţia. Mama ne punea să ţinem post, dar noi, ca orice copil năzdrăvan, furam pe furiş smântâna din oale, iar fraţii mei goleau ouăle cu un ac”, ne-a povestit, cu drag, Anastasia. Artista are însă amintiri dragi şi despre tatăl ei: “Ne cumpăra portocale, al căror miros se simţea în toată casa, dar le ascundea. Noi, leşinaţi de poftă, le căutam peste tot, dar nu le găseam. Le primeam abia la masa de Crăciun. Banane nu aveam, ca alţii, noi nici nu le ştiam gustul. Pe atunci nu se primeau aşa cadouri, ca acum, dar, cu toate acestea, mama ne cumpăra întotdeauna ceva nou de Sărbători”, ne-a mai dezvăluit artista. Anastasia a suferit enorm când măicuţa ei dragă s-a stins din viaţă: “Mama a murit la 90 de ani, după ce a căzut şi s-a lovit la şold. A fost tare greu. Am moştenit frumuseţea de la ea, aşa e în viaţă, unii îmbătrânesc mai repede, alţii mai târziu, iar eu am avut norocul să nu-mi arăt vârsta”, a spus ea. 

Marcel Pavel: «Eram înnebunit după mirosul de cozonaci»

Marcel Pavel (56 de ani) şi-a petrecut vacanţele la Câmpulung Muscel, acolo unde bunicii îl răsfăţau cu tot felul de bunătăţi. El e de părere că nimic nu se compară cu amintirile din copilărie: “Ele rămân neşterse din memoria unui om. Împreună cu nişte copii ne pregăteam pentru colindat. Ne confecţionam măşti din carton şi vată. Toate uşile ni se deschideau, nu exista să ne închidă cineva uşa. Copiii din ziua de azi nu mai simt bucuria extraordinară a Crăciunului. Bunicii mei erau extraordinari. Adesea priveam pe geam cum ningea. Pe tataie l-am iubit mai mult decât pe tata! Zona Câmpulung Muscel în care am copilărit este o zonă pitorească, superbă. Nu pot să şterg din amintire acele meleaguri, îmi vor rămâne mereu în suflet”.

Jean Paler: «Am fost jefuit după ce m-am întors de la colindat»

Actorul Jean Paler (53 de ani) locuieşte în Sinaia, dar s-a născut în Braşov, oraş care, iarna, după ce ningea, arăta ca în poveşti. Când era de-o şchioapă, Jean ieşea la colindat. Numai că, într-un an, pe un frig de crăpau şi pietrele, el a fost urmărit de o gaşcă de golani, astfel că toată agoniseala lui din cântat s-a dus pe Apa Sâmbetei: “Aveam vreo 12-13 ani, când am ieşit, în Noaptea de Crăciun, la colindat, pe la porţi. Însă, imediat după miezul nopţii, ne-au tăiat calea nişte  derbedei. Ne-au luat tot, inclusiv cojocelul de pe mine. Aşa am ajuns acasă fără nuci, mere, fără bănuţi şi fără haine. Ce-am mai plâns, Doamne! Au fost cele mai sărace şi triste Sărbători. După atâta muncă să mi se ia tot, a fost cumplit!”, îşi aminteşte el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate si william
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net