Marian Dârţă, filmat în timp ce face citostatice: "Mai am o lună de trăit dacă nu mă operez"

Ultima actualizare:
Marian Dârţă are partea dreaptă a capului cuprinsă de tumori canceroase
Marian Dârţă are partea dreaptă a capului cuprinsă de tumori canceroase

Marian Dârţă, "stilistul vedetelor", a ajuns la capătul puterilor din cauza bolii de care suferă.

Doar o lună mai are de trăit Marian Dârţă, dacă nu se operază. Singura intervenţie chirurgicală care îi poate salva viaţa este una foarte costisitoare - 30.000 de euro - şi nu se poate realiza decât la o clinică din străinătate. Din păcate, contul pe care l-a deschis şi în care se pot depune bani a rămas gol, în pofida rugăminţilor stilistului.

De pe patul de spital, unde reporterii de la Antena Stars l-au filmat în timp ce face citostatice, Marian Dârţă a făcut încă o dată apel la oricine poate să doneze cât de puţin.

"În România am fost la 6 medici şi nimeni nu se mai bagă. După ce că îşi declară pe faţă incompetenţa, nici nu mi s-a spus unde să mă duc. Am căutat singur să aflu unde se poate face operaţia. Ultima mea dorinţă e legată de o operaţie în străinătate. Aş vrea să cred totusi că mai e o speranţă... cu fonduri de care nici nu dispun", a declarat el în emisiunea "Necenzurat".

"Am nevoie de 40.000 plus tratamentele de după. Este un cancer foarte agresiv. Fac o rugăminte la oamenii bogaţi, să pot să mă operez. Nu s-a strâns aproape niciun ban în cont. Nu există om să nu aibă păcate. Poate am greşit cu gândul, cu o vorbă rea. Dar fapte foarte grele nu am făcut niciodată. Am ajutat foarte mult când îmi permiteam", a mai spus stilistul de pe patul de spital.

Stilistul vedetelor, cuprins de neputinţă din cauza bolii
Stilistul vedetelor, cuprins de neputinţă din cauza bolii
Marian Dârţă a fost filmat pe patul de spital, când făcea citostatice
Marian Dârţă a fost filmat pe patul de spital, când făcea citostatice

"Am probleme şi cu vederea, şi cu pielea, şi cancer... toate s-au abătut asupra mea. Mai am o şansă şi trag de ea. Există o singură şansă să nu mor. Îl rog pe domnul Becali dacă poate să mă ajute. Aş prefera să fac eu puşcărie în locul lui... De două zile stau pe calmante şi nu dorm. În această lună am să mă rog la Dumnezeu şi la toţi sfinţii. De două zile dorm cu tabloul lui Arsenie Boca în braţe, familia mea a fost la mormântul lui. Îmi pare rău că am lucrat în showbiz, mai bine eram sculer matriţer. Acest showbiz mi-a distrus sănătatea", a încheiat Marian Dârţă.


    Marian Dârţă a fost filmat pe patul de spital, când făcea citostaticeCaptură Antena Stars
Marian Dârţă a fost filmat pe patul de spital, când făcea citostaticeCaptură Antena Stars


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BeFunky collage   2026 04 06T222240 507 jpg
bianca dan jpg
banner anamaria ferentz jpg
Anca Turcasiu, foto Instagram  jpg
Ioana Ignat și Crina Abrudan și-au unit forțele în Dubai
image png
6 dan negru si florin piersic jpg jpeg
Carmen Brumă, de nerecunoscut
image
image