Marina Almășan, schimbare radicală de look: „Mă amuzau bancurile cu blonde.” Ce alimente refuză în farfurie?
Vedeta TVR 2 Marina Almășan a renunțat la blond, după niciun an. Motivul? La sfatul celor două persoane dragi, mama și iubitul, omul de afaceri Sorin Mărcuș, iată că a ales o altă nuanță de vopsea de păr, mult mai închisă, care o prinde de minune. Exclusiv pentru Click!, ea ne-a vorbit despre schimbarea de look, dar și despre dieta urmată, pentru a-și păstra silueta. Iată ce pune în farfurie, dar și ce alimente evită cu desăvârșire.
„Anul trecut, am intrat și eu în tagma blondelor”
Anul trecut, Marina Almășan s-a bucurat de aprecierea fanilor, după ce s-a vopsit blondă. Mai mult, numeroase doamne s-au înghesuit în salonul hairstilistei vedetei TVR 2, din dorința de a avea aceeași tunsoare, elegantă, dar și practică, mai ales vara:
„Acum un an, fără niciun preaviz, prietena mea, hairstilistul Christina Gramma, mi-a schimbat look-ul. M-am așezat pe scaunul ei, am închis ochii și, când i-am deschis, eram tunsă scurt și blondă. Scurt am fost tunsă și în copilărie (cu breton cu tot, de ăla nu m-a scăpat nici măcar tenacea Cristina!), însă povestea cu „blondul” nu am experimentat-o niciodată!
A primit mii de aprecieri, după ce se vopsise blondă
Mă amuzau bancurile cu blonde, aveam câteva blonde, pe care le simpatizam, dar și multe, care mă determinau să-mi fac cruce. Anul trecut, așadar, am intrat și eu în tagma blondelor! Mi-am purtat cu bucurie noul look, primind mii de aprecieri de la cei din jur. M-a gâdilat tare mult vestea că doamnele au rupt ușa Christinei, rugând-o să le tundă ca pe Marina Almășan”.
Cum a decis să-și schimbe, totuși, din nou, look-ul: „Am primit două solicitări repetate”
Iată însă că, ieri, prezentatoarea emisiunii „Hai-Hui cu...Marina”, de la TVR 2, și-a surprins fanii cu o nouă schimbare de imagine, renunțând de data asta total la blond. Astfel, a îndeplinit și dorința unor persoane dragi, care au reușit să o convingă, în cele din urmă, să aleagă o vopsea de păr mai închisă:
„Dar iată că viață e plina de neprevăzut și am primit, în ultima vreme, două solicitări (repetate!), de la doi oameni la care țin enorm: și mama, și Sorin mi-au sugerat că n-ar fi rău să mai închid puțin nuanța părului.
E-adevărat că soarele mult, care m-a bătut în cap, în ultima vreme, prin Egipt, pe Riviera franceză, prin Antalya și Grecia, mi-a decolorat și mai tare părul si mă simțeam cumva ca un pui de găină! Prin urmare, Christina mea dragă a ținut cont de rugămintea mea și...PABAMMM! Iată noul meu look!
„Mama și Sorin au jubilat”
Partea bună este că nu numai mama si Sorin au jubilat, dar am primit si foarte multe aprecieri de la virtualii mei prieteni! Acum, Christina trebuie să-și sporească proviziile din noua vopsea, pentru cele care vor da buzna, solicitându-i o culoare de păr ca a Marinei Almășan”, ni s-a mai confesat Marina Almășan.
„Dieta mea e abstinența, la felul întâi, și cumpătarea, la felul doi!”
Marina Almășan arată impecabil, nu însă fără sacrificii culinare. Iată ce pune în farfurie, dar și ce anume alimente a exclus din meniu:
„Dieta mea e abstinența, la felul întâi, și cumpătarea, la felul doi! Îmi păstrez refuzul de a mânca făinoase și dulciuri (cu excepția fructelor!), sunt în continuare o vegetariană moderată, care mai calcă uneori strâmb, când friptura din farfuria lui Sorin îmi face cu ochiul.
„În ultima vreme am mers mult pe jos”
În rest, fructele și salatele fac legea, în dieta mea. În ultima vreme, am mers și mult pe jos (emisiunea „Hai-Hui” m-a solicitat nespus, în această perioadă, ceea ce a ținut cumva kilogramele la distanță!
Pe Riviera franceză, unde am avut parte de o mică vacanță, alături de Sorin, de Cătălin, colegul cu care am filmat Hai-Hui, și de Laura, soția lui, am făcut și prima plajă de turist din ultimii 10 ani, cu relaxare maximă și fără obsesia planului drastic de filmări, din lunile precedente”, a mai adăugat Marina Almășan, exclusiv pentru Click!


































