Marina Voica, operată pe cord, la o clinică privată din Braşov. Cum se simte acum artista în vârsta de 84 de ani

Ultima actualizare:

După ce mai multe clinici din ţară au refuzat să-şi asume riscul, Marina Voica a fost operată cu succes pe cord la o clinică privată din Braşov. Cântăreaţa aşteaptă acum să treacă perioada de convalescenţă ca să îşi poată relua viaţa.

Îndrăgita cântăreaţă Marina Voica a fost operată cu succes la o clinică privată din Braşov. Artista, în vârstă de 84 de ani, avea leziuni severe la două dintre valvele inimii, iar viaţa îi era pusă în pericol.  Mai multe clinici din ţară s-au temut să facă o operaţie atât de dificilă, în cazul unei octogenare, dar specialiştii de la Braşov, ajutaţi de colegi de-ai lor din Bucureşti, s-au încumetat să facă procedura şi i-au salvat viaţa cântăreţei.   

Potrivit medicilor braşoveni, intervenţia deosebit de riscantă a fost salvatoare, iar medicii au reuşit efectuarea ei în mare parte pe cord bătând, ceea ce a permis o recuperare rapidă. Marina Voica se bucură de sănătatea recăpătată, este plină de optimism şi dorinţa de viaţă şi de frumos prin muzică. Marina Voica a fost impresionată de echipa de la Braşov şi a povestit experienţa trăită la clinica din oraşul de sub Tâmpa.

„Este greu să vorbeşti despre o mare minune care s-a întâmplat aici: o operaţie pe inimă foarte grea, la o femeie de 84 de ani. Nu mă condamnaţi că vreau să trăiesc!Echipa spitalului şi doctorul Zoltan Galajda au făcut o operă de artă pe inima mea. N-am cuvinte, adevărată artă. S-au purtat excepţional, cu profesionalism şi răbdare. Eu am încercat să nu creez dificultăţi. A fost greu. Nu sunt încă restabilită complet, dar o să încep încet, încet. Sper să mă refac cât mai repede. Mulţumesc echipei care a făcut din inima mea una aproape nouă. O operaţie extraordinară", a spus artista, la externarea din spital.

Citește mai multe informații pe www.adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net