Marius Ţeicu: «Nepoţii şi soţia m-au ajutat să depăşesc totul»

Ultima actualizare:

    Soţii Rodica şi Marius Ţeicu, primul zâmbet în public, după tragedia prin care au trecutFoto: Dorin Constanda
Soţii Rodica şi Marius Ţeicu, primul zâmbet în public, după tragedia prin care au trecutFoto: Dorin Constanda

Se spune că ”muzica este pansament pentru suflet” şi iată că se potriveşte şi în cazul celui care a compus cele mai bune şlagăre în Epoca de Aur. Marius Ţeicu a suferit cea mai mare tragedie prin care poate trece un părinte, întrucât anul trecut şi-a pierdut unica sa fiică. În continuare este dărâmat, însă şi-a găsit puterea să cânte şi să lucreze.

2 august 2017 - ziua cea mai neagră din viaţa lui Marius Ţeicu (73 de ani). Atunci, unica sa fiică, Patricia, în vârstă de 41 de ani, s-a stins din viaţă după o luptă lungă cu leucemia. A lăsat în urmă doi părinţi îndureraţi, un soţ şi doi copii: Andrei (11 ani) şi Casandra (8 ani), care o vor păstra mereu în inimile lor. Acel moment i-a provocat o imensă durere celebrului compozitor, însă a reuşit să-şi găsească un refugiu în meseria pe care pe care o practică cu succes de peste jumătate de secol.


    Soţii Ţeicu au pierdut-o pe Patricia pe 2 august 2017
Soţii Ţeicu au pierdut-o pe Patricia pe 2 august 2017

Pe de o parte nepoţii, pe de altă parte cântecele l-au mai ajutat să-şi mai aline durerea. ”Am trecut printr-o perioadă delicată. Mă simt obosit, dar există această responsabilitate enormă, pentru că îi am pe aceşti doi nepoţi care, în afară de tatăl lor, au nevoie şi de bunici. Faptul că ei există contează foarte mult pentru  mine, deşi s-a rupt ceva ce nu mai poate fi umplut niciodată. Îi am pe ei doi, pe soţia mea alături şi asta mă ajută foarte mult să depăşesc totul. O simt aproape pe fiica mea, însă nu aş vrea să mai vorbesc despre ea, pentru că îmi face mult rău”, a declarat, pentru Click!, Marius Ţeicu.


    Patricia Ţeicu, alături de soţul ei şi de cei doi copii
Patricia Ţeicu, alături de soţul ei şi de cei doi copii

Îmbrăcat la patru ace, în aceeaşi vervă cu care şi-a obişnuit fanii, Ţeicu şi-a făcut apariţia săptămâna trecută la Magazinul “Muzica”, de pe Calea Victoriei, unde a lansat trei albume cu cele mai îndrăgite şlagăre, musical-uri şi melodii din filme şi show-uri de televiziune celebre. ”Lucrez de jumătate de an la aceste CD-uri, sunt un om ordonat, aşa că am strâns totul şi mi-a fost uşor. Nepoţii m-au ajutat foarte mult, o să văd ce notă îmi vor da. Ei au melodii preferate, dar nu pe ale mele. Din repertoriul meu le place «O portocală», în rest, piese moderne, de pe YouTube. Când vin pe la mine, le place să asculte melodii mai vechi”, ne-a povestit, amuzat, celebrul artist. Pentru munca lui, Ţeicu a primit Discul de Aur şi a fost felicitat de colegii săi, Mirabela Dauer, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu. ”Sunt bucuros că am primit Discul de Aur, înseamnă foarte mult, pentru că nu-l primeşti în fiecare zi, ci poate o dată în viaţă. Casa de discuri Eurostar a fost printre puţinele case de discuri care şi-au adus aminte că mai există muzică uşoară scrisă şi acum câţiva ani. Paul Stângă şi soţia sa, Elena, sunt iubitori de muzică uşoară”, a conchis renumitul muzician.

Înconjurat de prieteni la lansarea celor 3 albume


    Marius Ţeicu, Silvia Dumitrescu, Natalia Guberna şi Octavian UrsulescuFoto: Dorin Constanda
Marius Ţeicu, Silvia Dumitrescu, Natalia Guberna şi Octavian UrsulescuFoto: Dorin Constanda

Mulţi prieteni i-au fost alături lui Marius Ţeicu pe 23 mai, la lansarea celor trei CD-uri. “Autobiografie muzicală”, “Melodii din filme” şi “Melodii din filme, musicaluri şi show-uri TV” - aşa se intitulează albumele şi costă 15 lei bucata. La lansare au fost mulţi artişti, printre care Silvia Dumitrescu, Mirabela Dauer, Adrian Daminescu sau Mihai Constantinescu, însă au fost şi absenţii serii. “Angela Similea, din păcate, e plecată din ţară, Monica Anghel are probleme arzătoare cu mama ei, Loredana Groza e cu pregătirile pentru «Mamma mia», iar Corina Chiriac e cu piciorul (n.r. artista a căzut pe scări la începutul lunii)”, a explicat Marius Ţeicu, la microfon.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Principesa Elena la Dusseldorf oct 2024   Casa Majestatii Sale (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
catalin scarlatescu instagram jpg
banner catalin botezatu png
banner randi png
saljbchd jpg
nunta Monica Birladeanu si Valeriu Gheorghita Foto   Facebook jpg
image png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net