MasterChef Petru Buiuca te ajută să-ţi alegi meniul de nuntă

Ultima actualizare:

    Petru Buiuca se lansează într-o nouă afacere
Petru Buiuca se lansează într-o nouă afacere

Ţi-ai programat nunta anul acesta, dar nu ştii cum să-ţi alegi meniul? Petru Buiuca, primul MasterChef al României, îţi sare în ajutor. După afacerea cu şorţuri, a lansat acum un nou serviciu - de consultanţă în alegerea meniului de nuntă. Astfel, pentru 100 de euro, merge cu tine la restaurant pentru degustare, te învaţă ce fel de garnitură se potriveşte cel mai bine la friptură şi multe altele.

Mai e puţin şi începe sezonul nunţilor, iar dacă în alegerea florilor, a rochiei sau a verighetelor mai ai cu cine să te consulţi, atunci când vine vorba despre meniu, lucrurile se complică. Petru Buiuca a decis să te ajute cu sfaturi şi a pus bazele unui proiect inedit, prin care oferă consultanţă tuturor celor care urmează să-şi unească destinele. „Ideea mi-a venit după ce câteva cunoştinţe au început să-mi ceară astfel de sfaturi şi am înţeles câtă nevoie au tinerii care se căsătoresc de aşa ceva. Ca să nu se mai streseze ei cu detaliile acestea, de acum pot răspunde eu ce garnitură merge cel mai bine la friptura de porc şi ce peşte să aleagă. Totodată, îi pot ajuta să facă cea mai bună alegere urmărind raportul calitate-preţ, pentru a se încadra într-un anumit buget, sau chiar le pot indica restaurantele potrivite”, spune Petru.

Pentru acest serviciu de consultanţă, preţul este de 100 de euro şi, de aceşti bani, specialistul merge şi cu tine la restaurant, pentru degustare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
image png
mihai bendeac jpg
monica anghel jpg
banner anamaria prodan laurentiu reghecampf png
image png
pepe 1 jpg
banner casa stela popescu png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net