Memento Mori Ion Raţiu
S-au împlinit 100 de ani de la nașterea marelui om politic român, ardelean, miliardar englez și patriot român, lider al mișcării românești din vremea comunismului, Ion Rațiu. Constat cu durere că actuala generație, ”generația decapitată”, nici nu a auzit de el… Dureros. Venirea lui în țară, imediat după Izbânda Revoluției sau ce a fost ea, a însemnat un pas enorm înainte.
Având o școală a democrației adâncă, o conduită impecabilă, bun simț ardelenesc, simț politic, dar mai ales onestitate, Ion Rațiu a fost un exemplu de civism, care va rămâne cum o pasăre rară. Căci, dacă măcar un sfert din politrucii – că politicieni n-avem… - de azi ar fi avut onestitatea lui, țara asta era în altă direcție. Aidoma - ca politician, corectitudine, demnitate - colegului de PNȚ-CD Corneliu Coposu, din păcate cei doi nu s-au înțeles deloc. Venit din pușcăriile comuniste și apoi trăitor în ”raiul socialist”, liderul Coposu, ”Seniorul”, nu avea cum să se înțeleagă cu businessmanul răsfățat de soartă crescut în Anglia. Deși erau insuflețiți de același patriotism. La preluarea puterii de către Convenția Democrată de unde un Rațiu trebuia să fie cel puțin premier sau ministru de Externe, a primit o funcție - Șef de parlament – deloc pe măsura sa. Putea, sau nu, să fie Președinte? A candidat. Dar l-a bătut Ion Iliescu de departe. Cu mijloacele specifice alegerilor de tip comunist… Apoi, când să fie desemnat de Convenție candidat la președinte – o mărturisește în memorii - i s-au cerut bani de către liderii celorlalte patide. Puteți crede? ”Poporul român - opere complete” într-o formulă invers păunesciană… Mare ironie. Nu dezvălui suma că vomați pe ei! A refuzat, demn. Voia să ajungă acolo PE MERIT. Nu pe bani!
Apoi, Poporul, masele - marxist vorbind, populimea - care e demn numai în poezii, l-a bagatelizat pe Rațiu din prima zi. Purta papion. Idem Emil Constantinescu, care purta barbișon, cioc… El, românul, are nevoie de șefi mitici ca el, pitici, umili și fără semne particulare faciale, chiar dacă s-a închinat aproape un secol unor marxiști - leniniști păroși. Eram prea înapoiați, sălbatici. Spre finele vieţii dl. Rațiu mi-a dăruit spre neuitare un papion tricolor. L-am purtat o singură dată în fața sicriului său… De atunci, când îl găsesc prin garderobă oftez și gândesc la soarta unui popor naiv, manipulat, cu politruci venali, nedemni. Care nu l-ar fi ales pe Ion Rațiu ca Președinte niciodată.
Pentru că nu-l merita…
