Meniul lui Vâlcan în Thailanda: gândaci prăjiţi, broaşte şi bere locală

Ultima actualizare:

    Radu a filmat  în Thailanda în  ianuarie 2016
Radu a filmat în Thailanda în ianuarie 2016

Două săptămâni de filmări, de la 7 dimineaţa şi până târziu, în noapte, şopârle, şerpi, mâncare picantă, gândaci prăjiţi, bere locală, temperaturi oscilante şi dor de soţia gravidă, lăsată acasă, în România. Acesta e bilanţul lui Radu Vâlcan (39 de ani), prezentatorul emisiunii “Insula iubirii”, care de azi, de la 20.30, revine la Antena 1 cu cel de-al doilea sezon.

  • Click: Cum ai trăit sarcina Adelei la distanţă? (n.r. - Adela Popescu va naşte luna viitoare)

Radu Vâlcan: Foarte greu. A fost amuzant că, printre colegii din echipă, am găsit câţiva în situaţia mea şi abia aşteptam să prind un moment liber să mai vorbim despre rolul de viitor părinte.

  • Cât de des vorbeaţi?

În general, noaptea. Dar şi atunci era o problemă. În restul zilei, comunicam prin mesaje.La primul sezon, ţi-ai luat inima în dinţi şi ai mâncat gândaci prăjiţi. Tura asta ce noutăţi culinare ai mai testat?Supa Tom Yam (pe bază de creveţi, peşte, chilli) nu a lipsit niciodată din meniu. În rest, mâncam tot ce conţine fructe de mare. Gândacii sunt chiar o delicatesă.

  • Te-ai „răcorit” cu bere thailandeză?

Nu sunt băutor de bere, dar pentru că nu prea găseşti vin în Thailanda, în afara celui importat, berea este băutura preferată de majoritatea. Ceea ce nu este neapărat rău, câteodată, pentru că temperaturile sunt extrem de mari.

  • Cum se derula o zi în Thailanda?

La ora 7 era trezirea, micul dejun, o scurtă şedinţă la o cafea, apoi filmare până pe la 4 dimineaţa. Momentele libere erau spre dimineaţă, când se încheia ceremonia focului.

  • Ce peripeţii ai avut?

Peripeţii au fost în timpul filmărilor, şi anume că nu de puţine ori s-a întâmplat să plouă foarte, foarte tare, temperaturile au scăzut până la 10-12 grade. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat acolo de 40 ani. Altfel, şopârle, şerpi, lucruri banale (râde).

  • Ai filmat şi la peste 30 de grade. Ai făcut insolaţie?

Nu. Mi-era teamă de asta. Îmi aduc aminte de anul trecut când, nu numai eu, am făcut insolaţie. De data asta am avut noroc.

  • Ce ispite ai avut tu în Thailanda?

Supa Tom Yam, extrem de picantă. I-am cedat de multe ori.

  • Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când ai ajuns acolo?

O supă picantă şi somn.

  • Cu ce daruri te-ai întors din Thailanda?

M-am întors cu jumătate de geantă plină cu fructe pentru Adela (râde).

Cinci cupluri îşi testează relaţia sub nasul ispitelor

Emisiunea “Insula iubirii” supune la testul încrederii cinci cupluri. Fie că sunt împreună de un an sau de aproape zece, cu toţii vor să fie mai siguri pe sentimentele lor şi pe relaţia lor de iubire. Nu le-a fost uşor, căci cele 10 ispite, cinci bombe-sexy (Andreea Ienciu, Cătălina Manole, Francesca Feraru, Ramona Osz şi Maria Ilioiu) şi cinci bărbaţi macho (Marius Gogoaşe, Robert Popescu, George Balogh, Matei şi Sorin Radu) au fost tot timpul în spatele lor, etalându-şi armele seducţiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net