Micul dejun, cel mai important pentru matinalii GreeG şi Onuc

Ultima actualizare:

    Onuc (stânga) şi Greeg  (dreapta) şi-au pregătit împreună micul dejun
Onuc (stânga) şi Greeg (dreapta) şi-au pregătit împreună micul dejun

Îi auzi în fiecare dimineaţă, începând cu ora 7.00, prezentând matinalul de la ProFM. Sunt cu glumele „la purtător”, râd, debordează de energie, în timp ce tu, probabil, abia te dai jos din pat şi încerci să te dezmeticeşti. Te întrebi care e reţeta lor? Câte cafele au băut, dacă au apucat să mănânce micul dejun? Ei bine, GreeG şi Onuc au dezvăluit pentru Click! cum reuşesc să se mobilizeze atât de devreme.

„Mă trezesc în fiecare zi la 5.45. Nu pot să zic că e uşor, dar trebuie să recunosc că îmi place. Sunt mult mai activ şi mai dinamic pe parcursul zilei”, spune Marius Onuc. Colegul Şerban Grigore, pe numele său de alint – GreeG, se trezeşte chiar puţin mai devreme (5.30), iar la 7 fără câteva minute, când îşi pune căştile la urechi, e deja cu motoarele turate la maximum. Micul lui dejun este mereu pe fugă, acasă, şi constă într-un expresso dublu cu lapte şi „ceva” dulce, de regulă o prăjitură. În drum spre serviciu, mai „pescuieşte” câte un sendviş dintr-o benzinărie, care îi ajunge până după terminarea programului. „La 10 şi un pic, când alţii îşi iau adevăratul mic dejun, eu deja dau gata 3 feluri de mâncare. Să avem energie tot restul zilei, nu-i aşa?!”, ne spune GreeG. Marius Onuc, în schimb, vine la radio cu pacheţel de acasă. Pacheţel pe care, dacă nu e atent, i-l sustrage uneori colegul de microfon. „Noroc cu iubita mea. Ea are grijă să-mi pună un sendviş cu prosciutto crudo, plus obligatoriu un fruct. Micul dejun e foarte important pentru mine, mi-am dat seama de asta după o zi de radio, în care mi-am uitat pacheţelul acasă. Am fost lipsit de energie toată ziua, chiar dacă ulterior, la prânz, am mâncat”, spune Onuc.

Cât de sănătos mănâncă

În restul zilei, cei doi matinali caută să mănânce cât mai sănătos şi echilibrat. Meniul lui Onuc e alcătuit în mare parte din legume, fructe de sezon şi multe supe, mâncărurile preferate, dar interzise, fiind dulciurile şi carnea roşie. GreeG, după prânzul consistent de la 11 dimineaţa, mai mănâncă abia spre seară. „Atunci încerc să  mă ţin în limitele unei salate preparate cu mânuţele astea două. Salata de ton cu rucola şi roşii cherry îmi iese cel mai bine, până şi iubita o mănâncă. Dar cu aşa poftă o mănâncă, încât mie îmi rămâne doar gustul unei victorii culinare, că de gustat nu prea mai apuc mare lucru”, râde GreeG. Şi-a propus să reducă zahărul din alimentaţie, a renunţat complet la produsele de patiserie şi, chiar dacă s-a “luptat”, în trecut, şi cu unele diete, a înţeles că secretul siluetei constă în răbdare şi porţii mici. 

Onuc e expert al omletelor, GreeG al clătitelor

Întrebaţi dacă se pricep la gătit, ambii băieţi de la radio se umflă puţin în pene. GreeG mărturiseşte, cu un zâmbet larg pe faţă, că specialitatea lui e salata cu ton, rucola şi roşii, alături de o porţie cinstită de cartofi prăjiţi cu brânză rasă deasupra. În dimineţile de week-end, când are timp, face nişte clătite senzaţionale, „pentru toată casa”. „Mai puţin când mă ia valul şi arunc cu ele în sus ca să le întorc pe partea cealaltă, iar ele se mai lipesc de hota de la aragaz”, râde GreeG. Colegul Onuc e expert în mâncăruri cu specific ardelenesc, iar iubita lui îl laudă că face cele mai bune omlete. 

Remediul lor când răcesc

Pentru doi oameni de radio, răcelile sunt un adevărat pericol profesional. Fiecare încearcă să se păzească şi să le prevină cum poate mai bine. GreeG îşi protejează vocea cu lapte cald şi miere, aşa cum ştie de la bunica, iar în sezonul rece nu-i lipseşte fularul de la gât. Onuc răceşte foarte rar, însă dacă vreun virus îi dă târcoale, se tratează cu mult ceai, miere şi lămâie, supe calde şi suplimente cu vitamine.

Marius Tudosiei i-a învăţat două reţete

simeon stalpnicul png

Cei doi matinali au fost invitaţi în emisiunea lui Marius Tudosiei de la Digi24 să gătească împreună micul dejun. Au făcut două reţete: o omletă turcească şi un mic dejun englezesc.

6 Mic dejun englezesc. Ingrediente: fasole, sos de roşii, bacon, cârnaţi, ciuperci, roşie, ouă. Fasolea (fiartă în prealabil, sau din conservă) se trage la tigaie cu sos de roşii şi se aromatizează după gust.  Pe rând, se călesc baconul, cârnaţii, ciupercile şi roşia (acestea două din urmă în sosul rămas de la bacon şi cârnaţi), iar ouale se prăjesc în ulei sau unt. 

6 Omletă turcească. Ingrediente: ouă, ardei, ceapă roşie, roşii, ulei de măsline, sumac (condiment), brânză maturată. Omleta aceasta se cheamă “Menemen” şi e un preparat turcesc, servit la micul dejun. Într-o tigaie sau într-un vas care poate fi introdus la cuptor, uns cu ulei, se pun legumele crude, tăiate bucăţi, se adaugă brânza şi ouăle (nebătute, ci pe rând), se condimentează cu sumac, sare şi piper. Se introduce vasul la cuptor (180 grade) pentru cel mult 20 de minute.

simeon stalpnicul png
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net