Mihai Trăistariu s-a înscris pentru a unsprezecea oară la Eurovision

Ultima actualizare:

    Mihai Trăistariu s-a clasat pe locul  patru  cu Tornero, la Eurovision 2006
Mihai Trăistariu s-a clasat pe locul patru cu Tornero, la Eurovision 2006

Solistul cu voce de aur, care în 2006 a obținut locul patru la Eurovision, finala din Atena, cu piesa ”Tornero”, nu s-a mulțumit cu acest premiu, așa că, de atunci, aproape în fiecare an își anunță iar participarea.

”Nu mă las până nu aduc marele trofeu la București”, a declarat Mihai Trăistariu. Artistul cu un timbru vocal inegalabil  s-a înscris la selecția națională chiar sâmbătă, de ziua lui de naștere, când a împlinit 41 de ani, iar la scurt timp a postat pe contul lui de Facebook și melodia pe care mizează la show-ul Eurovision 2018, din Portugalia. Fanii s-au grăbit să-l încurajeze, el primind zeci de mesaje laudative.

Mihai s-a clasat, anul trecut, la finala națională, pe loc secund, așa că de data aceasta are mari șanse să prindă primul loc și să reprezinte România: ”În 2017 m-am clasat bine, juriul m-a lăudat, așa că sper ca în 2018 să dau lovitura, nu mă las!”, a mai spus el, într-un interviu tv. Mihai Trăistariu este un artist apreciat și peste hotare, susținând concerte atât în Turcia, cât și în Malta, astfel că, la Eurovision, mizează și pe voturile admiratorilor de peste graniță.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
9 michael jackson shutterstock 244216060 jpg jpeg
Banner Andreea Popescu
babasha jpg
rares cojoc andreea popescu instagram jpg
Andra, foto Instagram jpg
banner catalin botezatu jpg
alexandra stan stefan oprea instagram jpg
Fiica lui Liviu Teodorescu știe toate piesele tăticului celebru
image
image