Misterul perucilor lui nea Beni: “Nu le mai port de 20 de ani”

Misterul perucilor lui nea Beni: “Nu le mai port de 20 de ani”

Ultima actualizare:

    Benone Sinulescu
Benone Sinulescu

Benone Sinulescu (80 de ani) a purtat ani de zile peruci, întrucât suferea de calviție încă din tinerețe. Însă, de mai bine de 20 de ani, interpretul a renunțat să mai apeleze la acest artificiu şi să fie mândru de chelia lui.

Benone Sinulescu nu mai poartă perucă de la Revoluţie. De atunci a început, încet-încet, să renunțe la ele, iar în anii ’90, când a demarat colaborarea cu trupa RO-Mania, a renunțat de tot la perucile cu care-și masca chelia, un complex de inferioritate pentru un artist. Vinerea trecută, nea Beni a plecat să cânte la Chișinău, unde a fost primit ca un rege, apoi a mers la Constanța, parcurgânt în total peste 1.000 de km. Interpretul de folclor a preferat să plece imediat spre Arad, după concertul susținut la Constanța, întrucât i-a fost teamă de o furtună care se anunțase.


    Nea Beni a avut peruci de toate culorile
Nea Beni a avut peruci de toate culorile

”Daca mai purtam perucă, sigur mi-o lua vântul. Nu mai port perucă de peste 20 de ani, de la Revoluție. Eu sunt odată cu Revoluția”, ne-a spus nea Beni, râzând. Îndrăgiul interpret de muzică populară a pus însă la loc de cinste toate perucile pe care le-a purtat de-a lungul anilor. "Le-am păstrat pe toate. Le am pe undeva, pe la Sibiu. Acum, când mă uit în urmă, mă gândesc cât de țăcănit am fost că le-am purtat", ne-a declarat Benone. În atâția ani de carieră, Benone Sinulescu a strâns aproape doi saci de peruci, de toate formele şi de toate culorile.

simeon stalpnicul png

După cum recunoaşte, banii investiţi în falsele podoabe capilare nu au fost puţini. "Am cheltuit o avere pe peruci", spunea el. Culmea, după ce a renunţat la aceste artificii, Benone a câştigat şi mai mulţi simpatizanţi şi crede că a lansat şi o nouă modă. "Nu cred că aș mai purta peruci. Când am început să mă rad în cap, am lansat o modă. Unii se rad acum chiar dacă au păr", ne-a mai spus Nea Beni. Din cauza calviției, a fost deseori ținta bășcăliilor, dar nici când purta perucă nu scăpa de ironii. "Ion Băieșu îmi spunea: <Dacă nu îți pui peruca în cap, am impresia că mergi cu fundul în sus>. Și să vezi râsete", a completat interpretul.


    Aşa arată acum nea Beni. E mândru de chelia lui
Aşa arată acum nea Beni. E mândru de chelia lui


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
carmen harra si adriana bahmuteanu
gabriela cristea tavi clonda si victoria
Harvey Weinstein foto x jpg
valerie lungu si alex gilca
Secretul Vioricăi Dăncilă la 62 de ani
Demi Moore
1 cheloo are iubita si doi copii jpg jpeg
lucian mindruta jurnalist foto captura video
image
image