Moft sau necesitate? Loredana Chivu se operează din nou
S-a operat de trei ori la sâni şi a trecut periodic pe la cabinetul medicului estetician pentru îmbunătăţiri, dar tot nu e mulţumită. Loredana Chivu a devenit clienta fidelă a medicului Kasem Abu Bakr în care are, se pare, mare încredere. Blonda vrea din nou să se lase pe mâna lui pentru a-şi corecta o deviaţie de sept, dar şi pentru un posterior mai ferm.
Loredana Chivu are doar 26 de ani şi a devenit dependentă de chirurgia plastică. Şi-a schimbat silicoanele de mai multe ori şi şi-a mărit buzele. Acum vrea să-şi opereze nasul. "Nu am un nas mare, însă nu pot să respir deloc cu nara stângă. Am o deviaţie de sept pe care dacă tot o corectez, m-am gândit să intervin un pic şi asupra formei nasului. Vreau să-l rog pe Kasem să-mi facă şi injecţii pentru a-mi tonifia posteriorul. Eu nu am silicon în fund, aşa cum se vehiculează. Arăt aşa pentru că muncesc foarte mult la sală şi merg la masaj. Aş vrea să nu mai fiu nevoită să fac atâtea efoturi pentru asta", a spus blonda la Kanal D. Loredana Chivu va fi operată cu laserul, iar intervenţia ar putea dura între două şi trei ore.
În urmă cu zece ani când nu cunoscuse chirurgia estetică, blonda arăta altfel. "Trăsăturile sunt aceleaşi, dar consider că am evoluat în bine. Aveam nevoie de silicoane, buze, pentru că nu voiam să mă dau cu gloss într-una. Arată mai bine aşa. Toate femeile fac schimbări dacă o simt. Am trei intervenţii la sâni, primele silicoane au fost un eşec total. Am trecut de la minus 1 la cupă C sau D, la capitolul ăsta stau bine. La buze am injecţii, ale mele sunt permanente, nu trebuie să le refac periodic. Mă simt foarte bine în pielea mea, nu vreau să schimb nimic. Am patru cercei acum, doi în ureche, unul în buric şi altul...în zona intimă. A fost dureros, nu ştiu ce a fost în capul meu. Acum nu mi-aş mai face. A fost foarte, foarte, foarte dureros. Nu mai vreau piercinguri, chiar dacă arată bine", spunea Loredana, în trecut, la WOWbiz, dar iată că s-a răzgândit şi vrea din nou schimbări.