Moștenirile de milioane de euro din showbiz-ul românesc

Ultima actualizare:
Mădălina Manole a murit la 14 iulie 2010
Mădălina Manole a murit la 14 iulie 2010

Dacă e să judecăm după valoarea moștenirilor din showbiz-ul autohton, n-ai zice că suntem o țară săracă, în care artiștii trag mâța de coadă, încercând să supraviețuiască de la un contract la altul. Campioana la moșteniri este Oana Zăvoranu, căreia cârcotașii i-au dat numai doi ani pentru a face praf milioanele de euro lăsat de mama ei.

Oana Zăvoranu nu este campioană doar la scandaluri. Vedeta se poate lăuda cu cea mai consistentă moștenire din topul nostru. Oana a primit, după moartea Marioarei Zăvoranu, o avere colosală, estimată la 60 de milioane de euro. Este vorba despre bunuri imobiliare, bijuterii, opere de artă, bani și acțiuni la firma Agricomex, prin care sunt închiriate spații comerciale în București și sunt vândute locuri de veci în Cimitirul Eternitatea.

Iolanda Nicolaescu, în conflict cu avocatul
Iolanda Nicolaescu, în conflict cu avocatul

Această avere, lăsată de tatăl adoptiv al vedetei, a fost, de altfel, subiect de dispută între Oana și mama ei de-a lungul anilor. Marioara a declarat în mai multe rânduri că Oana va primi banii abia după moartea ei. ”Am bani mulţi, dar îi voi lăsa pe toţi fiicei mele abia după ce voi muri, căci ea îi prăpădeşte aiurea”, se justifica femeia.

Mama Oanei a murit la 17 apriliei 2015, iar vedeta a intrat în sfârșit în posesia bunurilor la care râvnea de mult și despre care știa că Nicolae Zăvoranu ar fi vrut să ajungă la ea. De altfel, vedeta s-a angajat să ducă mai departe munca tatălui ei și să dezvolte afacerile. "Este o avere foarte frumoasă, de care nu am de ce să nu mă bucur. Am toate motivele să vreau să sporesc această avere, să o eficientizez, e o ambiție personală de a arăta nu numai oamenilor, ci și mie că sunt în stare și pot fi demnă de a duce cu fruntea sus mai departe munca unui tată model."

Zăvo a pus mâna pe casa mamei sale din Afumaţi, în valoare de 400.000 de euro, pe tablourile scumpe, dar şi pe alte obiecte de artă, în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Cel mai important, Oana a moștenit firma Agricomex, prin intermediul căreia se închiriază spaţii comerciale (câteva magazine şi depozite pe Calea Dorobanţi, lângă Ministerul de Interne şi un altul în Piaţa Moghioroş), dar şi locuri de veci în Cimitirul Eternitatea, din zona Berceni.

Marioara însăși recunoştea, cu ceva timp înainte de a muri, că din banii aceştia trăieşte boiereşte: ”Pe lângă pensie, mai încasez vreo 150.000 de euro din afaceri”.

Fraţii Dolănescu se judecă pentru 5 milioane de euro

E puțin probabil ca frații Dolănescu, Dragoș și Ionuț, să mai țină socoteala proceselor prin care au încercat, din 2009 încoace, să-și împartă averea lăsată de tatăl lor. Ion Dolănescu a murit la 10 martie 2009 și a lăsat în urmă case bine situate, terenuri și drepturi de autor.

La scurt timp după ce și-au înmormântat părintele, cei doi frați au început războiul pe avere. În acest moment, lucrurile s-au împotmolit în faza evaluării caselor și terenurilor. Experții se retrag pe bandă rulantă din proces, pentru că nu vor să se bage în scandalul care pare fără sfârșit.

Adrian Pintea și Lavinia Tatomir s-au căsătorit în anul 2000
Adrian Pintea și Lavinia Tatomir s-au căsătorit în anul 2000

În 2009, averea lui Ion Dolănescu era evaluată la 5 milioane de euro și includea

  • casa din Bucureşti, de pe strada Caimatei, în valoare de 2 milioane €,
  • casa din Sinaia, evaluată la 200.000,
  • teren de 812,64 metri, în Tunari, lfov, de aproximativ 160.000 €,
  • teren de 1.095,28 metri, în Tunari, Ilfov, de cica 200.000 €,
  • casa din Butimanu, judeţul Dâmboviţa,
  • 1/6 din casa de pe strada Hagi Dina, Bucureşti,
  • un loc de veci din cimitirul Bellu,
  • drepturi patrimoniale litigioase ale lui Ion Dolănescu,
  • drepturi patrimoniale de autor, ale lui Ion Dolănescu,
  • un autoturism Dacia Logan,
  • două certificate de proprietate emise de FPP.

Soția și sora lui Sergiu Nicolaescu s-au bătut pe un milion de euro

Sergiu Nicolaescu a murit la 3 ianuarie 2013. Regizorul a lăsat un testament în care îi ceda toată averea tinerei lui soţii, Dana. Nemulţumită, Iolanda, sora regizorului, a dat-o în judecată pe Dana, susţinând că actorul a fost constrâns să facă acel testament. Ea a cerut anularea testamentului şi jumătate din avere.

După ce a divorțat de Ioan Nelu Bănicioiu, Marioara s-a recăsătorit cu Nicolae Zăvoranu
După ce a divorțat de Ioan Nelu Bănicioiu, Marioara s-a recăsătorit cu Nicolae Zăvoranu

Mai exact, cele două s-au luptat pentru conturi de aproape 500.000 €, un etaj de vilă şi o altă casă în Bucureşti, o vilă la mare la 2 Mai, două terenuri, obiecte de artă, plus drepturile de autor pentru cele peste 60 de pelicule ale regizorului. Iolanda locuieşte la etajul întâi al vilei din Capitală în care a trăit fratele său, iar în apartamentul de la parterul clădirii stă Dana.

Războiul a durat mai bine de un an, însă până la urmă cele două au căzut la pace. Dana a reușit s-o convingă pe Iolanda de bunele ei intenții și s-a angajat printr-un contract să aibă grijă de sora lui Nicolaescu până la moarte. În schimb, ea va primi apartamentul din Zambaccian.

Soţul şi părinţii Mădălinei, război pentru 500.000 de euro

Soţul şi părinţii Mădălinei Manole au început un război pe faţă pentru averea solistei, evaluată la 500.000 €, la scurt timp după moartea fulgerătoare a artistei, la 14 iulie 2010. Și-au aruncat acuzații grele și au băgat la mijloc copilul de numai un an al artistei reciproc acuzaţii grele, în speranţa că instanţa le va da câștig de cauză.

Ionuț și Dragoș Dolănescu se războiesc pe moștenirea lăsată de regretatul Ion Dolănescu
Ionuț și Dragoș Dolănescu se războiesc pe moștenirea lăsată de regretatul Ion Dolănescu

Părinţii solistei n-au încetat nicio clipă să creadă și să susțină în spațiul public că Petru Mircea este vinovatul moral pentru moartea Mădălinei. La rândul său, soţul cântăreţei i-a acuzat pe părinții artistei că au profitat toată viața d epe urma ei: „Au avut întotdeauna o relaţie tensionată, cu toate că soţia mea i-a ajutat cu bani tot timpul. Mădălina a fost bătută de mama ei, în copilărie. Avea traume din pricina acestui fapt. Părinţii ei nu vor copilul, aşa cum susţin, vor, de fapt, averea", a declarat Petru.

Deşi, în ultimii ani, nu mai avea atât de multe spectacole, Mădălina a reuşit să strângă o avere estimată la 500.000 €. Iată pe ce s-au bătut Petru Mircea și părinții artistei:

  • vila din Otopeni, în valoare de 300.000 de euro,
  • o maşină Toyota Corolla, în valoare de 10.000 de euro,
  • drepturi de autor din vânzările celor 9 albume lansate în timpul carierei.

Lavinia Pintea, proces cu rudele lui Adrian Pintea pentru moștenirea de 200.000 de euro

Moartea actorului Adrian Pintea, la 8 iunie 2007, a adus după sine disputa între Lavinia Pintea, soţia regretatului actor, şi familia acestuia. Procesul a fost deschis de Lavinia Pintea Tatomir împotriva surorii actorului, dar şi a tatălui vitreg.

Daniela Györfi  s-a prins că  manelele aduc bani  frumoşi şi nu renunţă  la acest gen muzical
Daniela Györfi s-a prins că manelele aduc bani frumoşi şi nu renunţă la acest gen muzical

Lavinia i-a dat în judecată pe Rodica Mary Austin şi pe George Pintea, pentru a putea deschide succesiunea după moartea actorului, întrucât cei trei nu s-au înţeles la notar. În decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a decis ca soţia lui Adrian Pintea să primească o treime din averea acestuia, sora - jumătate, iar tatăl vitreg, o cotă de 1/6.

Moștenirea lăsată de Adrian Pintea:

  • un autoturism în valoare de 8.000 €,
  • apartamentul în care au locuit soţii Pintea, evaluat la circa 100.000 €,
  • conturi bancare de 30.000 €,
  • drepturile patrimoniale de autor,
  • marca înregistrată a numelui actorului.

Daniela Györfi a primit moștenire 4 apartamente

Mama Danielei Györfi, care a murit la 29 spetembrie 2013, i-a lăsat cântăreţei o avere frumoasă:  4 apartamente în Bucureşti, a căror valoare se ridică la aproape 250.000 de euro.


    Daniela Györfi  a moștenit o avere frumușică de la mama ei
Daniela Györfi a moștenit o avere frumușică de la mama ei

Majoritatea s-ar fi aşteptat ca agoniseala unei femei ţintuite la pat timp de 33 de ani să fie modestă, însă lucrurile nu stau aşa, căci mama vedetei a fost proprietara a 4 apartamente cu câte două camere, toate plasate în Bucureşti. Imobilele sunt situate într-un bloc din zona Baba Novac, în sectorul 3 şi raportat la preţul pieţei fiecare dintre ele valorează între 50.000 şi 60.000 €.

Întrucât Daniela Györfi a fost singurul copil, ea nemaiavând fraţi sau surori, aceasta a fost şi unicul moştenitor, astfel că toată averea dobândită de Anica Diţa până la cei 62 de ani a fost transferată printr-un act de donaţie făcut încă din timpul vieţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net