Naomi are gânduri sinucigaşe

Naomi are gânduri sinucigaşe

Ultima actualizare:

    Naomi speră ca măcar la “Vocea Italiei” să-i fie apreciat talentul vocal
Naomi speră ca măcar la “Vocea Italiei” să-i fie apreciat talentul vocal

Cântăreţul transsexual e supărat că n-are iubit şi succes în muzică.

Solistul Naomi (36 de ani) a reuşit performanţa de a trece de prima preselecţie a concursului “Vocea Italiei”, însă, în loc să sară în sus de bucurie, el a scris pe contul de Facebook un mesaj sfâşietor: “Nu mai pot, vreau să termin cu viaţa asta, nimic nu se concretizează. Nu mi-am atins visul de a cânta cu adevărat în România. Nu îmi doream decât muzică şi un băiat cu care să mă înţeleg”. Prietenii s-au înghesuit să-i ridice moralul, astfel că, după câteva ore, a şters pesimista postare. Ca să mai uite de gândurile negre, Naomi se concentrează acum pe participarea la marele concurs din Italia,  cu atât mai mult cu cât, la 30 septembrie, mai trebuie să treacă un hop. Chiar şi cei mai pretenţioşi critici muzicali sunt de părere că românul are mari şanse să ajungă în finală, cu atât mai mult cu cât anul acesta a mai bifat o performanţă, ajungând în finala naţională a Eurovision.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Design fără titlu (6) png
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Design fără titlu (5) png
pescobar si sotia lavinia (2) jpg
Lacrimi și emoții pentru Emily Burghelea! Elisabeta a făcut primii pași înainte de un an
Sebastián Lelio jpg
tudor de la fly project jpg
banner fabio jpg
image
image