Nea Beni este şi zugrav, şi bucătar la căsuţa din Arad

Ultima actualizare:
Alături de soţie, marea lui dragoste
Alături de soţie, marea lui dragoste

Sătul de agitaţia din Bucureşti, Benone Sinulescu şi soţia lui, Leni, s-au mutat la Arad, mai precis într-o căsuţă cochetă din localitatea Bârzava. De şapte ani, celebrul interpret de muzică populară consumă doar alimente bio, din grădina casei, legumele lui uriaşe fiind de Cartea Recordurilor. În plină toamnă, nea Beni ne-a vorbit despre munca în gospodărie.

Benone Sinulescu (81 ani) a lăsat apartamentul cu  4 camere din Panduri, pentru a se muta în casa din Bârzava (Jud. Arad), moştenită de soţia lui, Leni, de la părinţi. Şi pentru că iarna se apropie cu paşi grăbiţi, Benone şi-a suflecat mânecile cămăşii şi s-a pus pe treabă.

”Am cumpărat cea mai scumpă vopsea. Am dat 100 de milioane de lei vechi pentru ea, dar a meritat. La noi e şantier de câteva săptămâni. Am vopsit casa noastră, care nu e aşa mică precum pare, avem 6 camere. Chiar dacă avem centrală am reparat şi sobele de teracotă, ca să mai avem o variantă de încălzire. Încă nu am terminat, tot mai e câte ceva de făcut”, ne-a declarat celebrul solist. 

Casa solistuluiare şase camere
Casa solistuluiare şase camere

Nea Beni se mândreşte şi cu grădina lui, plină de flori parfumate, de pomi fructiferi şi de legume-gigant, pe care le cultivă an de an. Din producţia lui nu lipesc ardeii, vinetele, dovleceii, gogoşarii şi castraveţii amari, un adevărat medicament pentru diabetici. 

Şi pentru ca recolta să nu îi fie pusă în pericol, Benone Sinulescu a montat un sistem inedit care îi protejează grădina de grindină. An de an, el îşi umple cămara cu produse ecologice, cu care ar putea hrăni o garnizoană întreagă. 

Cultivă singur legume-gigant
Cultivă singur legume-gigant

“Timp de doi ani la rând am avut cele mai frumoase şi cele mai mari roşii. În recoltele din 2016 şi 2017 am avut şi roşii de 1,4 kg. Am pus diverse preparate, de la zacuscă şi castraveţi muraţi la conopidă şi ardei iuţi la borcan, însă avem şi multe legume la congelat, în trei frigidere”, ne-a spus el. 

Din dovleci prepară tocăniţă
Din dovleci prepară tocăniţă

Pivniţa e ticsită cu peste 200 de borcane de varză murată, zarzavat de ciorbiţe, ardei iuţi, ardei cu roşii, sucuri de roşii, dulceţuri de trandafiri, cireşe amare, vişine, zmeură, căpşuni, agrişe, coacăze albe, roşii sau negre, dar şi compoturi. Şi, nu trece toamna fără ca ei să facă zacuscă. 

Cămara lui este plină de conserve: suc de roşii, dulceaţă, gem
Cămara lui este plină de conserve: suc de roşii, dulceaţă, gem

Solistul ne-a oferit reţeta: ”Se iau 3 kg de vinete, se coc, se curăţă bine şi se pun la scurs. Mai e nevoie de 2 kg de ardei şi gogoşari copţi, 2 kg de ceapă albă şi 3 litri de bulion de roşii, apoi jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui, sare şi piper după gust. Se pune ceapa pe foc. După ce se căleşte se adaugă sucul de roşii, apoi vinetele tocate şi ardei şi gogoşarii tăiaţi mărunt. Zacusca este gata când uleiul se ridică deasupra. Borcanele de zacuscă se fierb la bain-marin circa 20 de minute, după ce începe apa să clocotească. Pe baza vasului în care se aşază borcanele la fiert se pune un prosop. Apa din vas trebuie încălzită în prealabil şi trebuie să acopere 3/4 din înălţimea borcanelor. Aşezaţi borcanele între pături şi lăsaţi-le 48 de ore ca să se răcească treptat”.

Benone Sinulescu: «Leni era o ardeleancă mai băţoasă»

Benone Sinulescu s-a căsătorit târziu. Deşi a avut nenumărate admiratoare, iată că doar Leni i-a cucerit inima. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul regretatei Ileana Sărăroiu, care a invitat-o la masă, după un spectacol.


    Alături de soţie, marea lui dragoste
Alături de soţie, marea lui dragoste

 „Este vorba despre Elena, absolventă de Chimie Alimentară. Leni mi s-a părut o ardeleancă mai băţoasă, s-a ţinut tare. Un an de zile am încins telefoanele cu vorbuliţe multe şi de toate genurile, dar şi cu oprelişti”, îşi aminteşte acum artistul. 

Ea îl însoţeşte adesea şi la spectacolele prin ţară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net