O zi din viaţa lui Victoraş Micula, cel mai excentric fiu de milionar
Încet, dar sigur, Victoraş Micula face cunoştinţă cu lumea mondenă din Capitală. În cadrul emisiunii "Vorbeşte Lumea" de la Pro Tv, tânărul de 20 de ani a făcut cunoştinţă cu Vica Blochina şi cei doi au petrecut câteva ore interesante împreună, discutând despre afaceri şi despre viaţă.
Victoraş Micula, fiul omului de afaceri Viorel Micula este moştenitorul unui imperiu ce valorează aproximativ 200 de milioane de euro potrivit estimărilor celor de la Forbes. Cum viaţa tânărului este una lipsită de griji, acesta încearcă pe cât posibil să se implice în toate domeniile în care firmele tatălui său îşi desfăşoară activitatea, nu de alta, dar din moment ce le va conduce într-o zi, trebuie să le cunoască.
S-a întâlnit cu Vica în cadrul unui spaţiu expoziţional, unde "Juniorul Frutti-Fresh" îşi prezenta colecţia de mobilier ce-i poartă numele, invitând-o pe aceasta să stea pe o canapea tapiţată din jeanşi. Un simplu scaun din această colecţie costă 500 de euro, şi cum este afacerist de mic, a decis rapid să-i facă un discount semnificativ Vicăi, în schimbul colaborării dintre ei. Au plecat amândoi în căutare de clienţi, apoi au vizitat târgul de produse bio din curtea complexului şi au făcut yoga. Cei drept, Victoraş a privit mai mult, Vica ocupându-se de partea practică. Ziua s-a încheiat cu o paradă a modei, cei doi probând câte o blană, în ciuda temperaturii ridicate din Capitală.