Oana Roman, mesaj emoționant pentru fiica ei. Ce i-a transmis Izabelei: „Voi dărâma orice zid!”
Ziua Internațională a Familiei este celebrată în întreaga lume. Din păcate, nu toate familiile pot celebra această zi, motivele fiind diverse. Oana Roman s-a numărat printre puținele vedete care au celebrat. Ce mesaj a postat fiica lui Petre Roman cu ocazia acestei zile, afli din rândurile de mai jos.
Oana Roman a reușit să depășească momentele dificile din viața ei. După ce a pus punct mariajului cu Marius Elisei, aceasta a rămas alături doar de fiica sa, Isabela, care, conform spuselor ei, este singura familie.
Oana Roman: „Îți promit că voi alunga orice nor”
Pe contul său de Instagram, vedeta a postat un mesaj de-a dreptul emoționant referitor la sentimentele care o încearcă astăzi, 15 mai 2024, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei. Oana Roman a sărbătorit alături de fiica sa, Isabela, transmițând faptul că va face tot posibilul pentru a-i asigura doar ce este mai bun.
„Azi e ziua familiei. Familia suntem noi două! Iubita mea minunată! Avem atâtea vise de îndeplinit, atâtea bucurii de trăit, atâtea lucruri de descoperit, atâtea locuri de vizitat, atâtea zile de iubit! Îți promit că viața noastră va fi frumoasă, îți promit că voi alunga orice nor, voi dărâma orice zid, voi ocoli orice obstacol, și vom trăi frumos și senin! Existența ta e ceea ce dă sens vieții mele! Împreună cu tine totul e posibil!”, a scris Oana Roman, în dreptul fotografiei postate pe Instagram în care apare alături de Isabela.
Cum gestionează Isabela despărțirea părinților ei
În trecut, vedeta vorbea despre greul prin care trece Isabela de când ea nu mai formează o familie cu Marius Elisei. Nu s-a sfiit să răspundă întrebării unui internaut:
„Cum s-a adaptat Isa la toată situația cu pierderea bunicii și cu faptul că tatăl ei nu o caută?” - a fost una dintre întrebările primite de Oana Roman, pe Instagram.
Vedeta nu s-a sfiit să ofere, așa cum deja ne-a obișnuit, un răspuns amplu: „Cred că oricine își poate imagina că este foarte greu. Sfâșietor de greu pentru un copil. Fac tot ce îmi stă în putință ca să compensez, dar nu reușesc 100%. Isa nu mai este copilul vesel, calm, mereu cu zâmbetul pe buze. Nu am găsit încă un terapeut care să reușească să o facă să meargă mai departe. Mă rog la Dumnezeu să își găsească ea puterea și bucuria, căci eu fac realmente tot ce este omenește posibil pentru ea”, a explicat Oana Roman.