Oana Roman, poze din Egipt pe care nu le vezi pe Instagram. Cum am surprins-o în vacanță


    foto: Andreea Dancu
foto: Andreea Dancu

Oana Roman a dat frigul de acasă pe o vacanță pe cinste în țările calde. Vedeta se relaxează zilele acestea la plajă, la soare, în stațiunea egipteană Hurghada, alături de Isa, fiica ei.

Vedetele din România au fugit în țările calde. S-au săturat de frig și de zăpadă, asfel că o leneveală la soare este tot ceea ce-și pot dori. Reporterii Click! au întâlnit-o pe Oana Roman (44 de ani) la aproape 3.000 de km distanță de casă, tocmai în Egipt. Vedeta a venit în vacanță fără soțul ei, Marius, de care s-a separat înainte de Sărbători, dar alături de fiica ei, Isa, în vârstă de 6 ani. Este mamă cu normă întreagă, astfel că totul se învârte în jurul micuței. Am dat de Oana la un resort de 5 stele, din Hurghada.

Era la plajă, în timp ce Isa se bălăcea în piscină, alături de alți copii. Au participat apoi la o petrecere pe plajă, Oana a dat-o în leagăn pe fetiță și a comandat de la bar niște sucuri. Cei din staff au aflat că Oana Roman este vedetă în România, după ce aceasta a făcut niște postări pe rețelele sociale, astfel că s-a bucurat de toată atenția personalului. În tot acest timp, vedeta a avut grijă că mama ei să rămână acasă pe mâini bune, alături de femeia care are grijă de familia Roman, de peste 20 de ani. Surse din cadrul resortului ne-au spus că Oana Român a venit în vacanță pe 5 februarie și va sta până pe 11 februarie.

Egiptul este o destinație aleasă de mulți români. Se află la aproximativ 3 ore și jumătate de România, unde vara este la ea acasă. În această perioadă sunt până la 28 de grade, pe timp de zi, un adevărat sezon estival. Iar stațiunea Hurghada nu este nici scumpă. De exemplu, un sejur de 10 zile pornește de la 850 de euro, pentru două persoane, cu all inclusive, transport cu avionul și transfer cu autocarul.

Citește și

Necazuri în Paradis. Ilinca Vandici, Mira și Matteo, blocați în Zanzibar. Li s-a anulat zborul

FOTO Vacanțe exotice în pandemie. Loredana Groza a șocat cu sutienul invizibil în Maldive, Oana Roman se bronzează în Egipt

cutremur 1977 agerpres 0 jpeg
Survivor Romania webp
cub andreea esca png
pexels Horoscop 3 noiembrie
Imagine WhatsApp 2023 02 07 la 13 11 34 jpg
crima londra jpg
Elena Gheorghe Armâna Mea 24 mai 2022 2776 jpg
cub kassandra rotariu png
image
image
image
image
image
image
Elena Gheorghe Armâna Mea 24 mai 2022 2776 jpg
cub roxana vancea png
Imagine WhatsApp 2023 02 07 la 13 11 34 jpg
front 1 Beyonce (gettyimages) jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
cosmin selesiB jpg