Scrisorile lui Stanca: Dragă Dan Andrei Vladimir Aldea,

George Stanca

Pe 9 martie e ziua ta. Nu contează 64 de ani. Doar că noi nu te-am uitat. Nici eu, nici mulți muzicieni, poeți, menestreli. Și acum, la 33 de ani de la fuga ta - ireversibilă - ești evocat. Citat. Cântat.

Rămâi cel mai mare chitarist, muzician pop al țării, dar nu ți-a folosit la nimic... Cu tine mi s-a întâmplat să descopăr relitatea din acel "vis de aur" al lui Nichita Stănescu. El zicea că Poetul/artistul nu trebuie să ajungă celebru. Doar opera lui să circule anonim.

Atunci este împlinit. Deunăzi, am găsit doi tineri cântând la chitară nemuritoarea ta piesă "Om bun". Numai melodia. I-am întrebat dacă știu numele cântecului și autorul. Jenați mi-au spus: "ce contează, e o melodie superbă?!"...

Mi-e dor de mata, Dănuțe! Și, mai ales de vorbele, raționamentele și criticile tale. Căci, nu uit cât ne contraziceam - prin '91, când am fost la tine cu Cornel - pe tema schimbării românului.

Eu - luat de val, revoluționar, imbecil și implacabil. Tu - sceptic... Ai avut dreptate. Nu merită să te întorci. Sub unele aspecte, e chiar mai rău decât în regimul comunisto-naționalist. Recunosc acum, la 23 de ani de când insistam - ce idiot! - să te întorci în Patrie. Nici eu nu mă mai simt prea bine aici. Dar e prea târziu... Mi-am luat și loc de veci, ar fi păcat de investiție... Totul s-a degradat. E putred. Veșted. Deprimant. Gri, e culoarea țării mele...

Apropo, deși ai renunțat la cetățenia română - atât la cererea mamei tale cât și din convingeri personale - știu că nu ai rupt-o cu românii. Care te-au vizitat în ani. Dar, eu tot străvăd că bem o bere la "Car". Cu Moțu, Muzicuță, Gil, plecat..., Chifiriuc, Bibi... cu Vali Sterian dus de 14 ani... Mai ești prezent, când ascult piesele lui Doru Stănculescu orchestrate de tine.

Dane, dacă aș fi patetic și mincinos aș spune, ca după sufletul meu, că Țara are nevoie de tine. Numai că, în realitatea-i cinică și nesimțită, Țării i se cam rupe de tine... de mine... rudele de la sat și de vecinii mei de bloc... Egoist și melancolic, m-ar bucura să stăm zilnic la o cafea.

Dar, nefiind egoist, îți urez la această aniversare, să mai tăiești mulți, mulți ani... în Germania Ta.

George Stanca, pamflet