Părinţii i-au făcut Mădălinei Manole parastas de cinci ani. Petru Mircea nu a venit la mormânt
Cinci ani s-au scurs de când Mădălina Manole a murit. Artista s-a sinucis la 14 iulie 2010 chiar de ziua ei de naştere. Sâmbătă, părinţii şi rudele i-au făcut parastas la mormântul din cimitirul "Bolovani" din Ploieşti.
Deşi au trecut cinci ani de când fata cu părul de foca plecat dintre noi, părinţii Mădălinei Manole nu au găsit nici acum răspuns pentru gestul fiicei sale. Abia ţinându-se pe picioare, Eugenia şi Ion manole l-au acuzat din nou pe Petru Mircea, soţul artistei, că nu îi ţine slujbele de pomenire şi nici nu trece pe la mormânt.
"De ce nu-l aduce pe băieţel la mormânt să-şi vadă mama? Acum are şase ani şi ar putea să-i explice ca să nu fie ydruncinat mai târziu. Nici nouă nu ni-l aduce ca să-l vedem. Eu nu mai pot. Vin aici în fiecare săptămână", a spus îndurerată Eugenia Manole la România Tv.
Unul dintre prietenii Mădălinei Manole i-a aşternut rânduri extrem de emoţionante într-o scrisoare depusă la mormânt. Daniel Gheorghe, cel mai înfocat fan al artistei, i-a scris o scrisoare care i-a făcut să izbucnească în lacrimi pe părinţii Mădălinei.
Scrisoare către MĂDĂLINA MANOLE...
„Shakespeare considera că «un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare». Însă un prieten de acest fel nu se găseşte chiar pe toate drumurile. Un astfel de prieten e ceva rar şi extrem de valoros şi care, dacă ai norocul să-l câştigi, trebuie să ştii să-l păstrezi şi să-l preţuieşti! Acum 5 ani am pierdut un astfel de prieten. A trecut pragul în lumea de dincolo, în lumea spiritelor, un loc probabil mai bun decât lumea noastră materială în care mereu alergăm dupa ceva şi-n care timpul acordat celor dragi – pentru a-i asculta, pentru a-i ajuta, pentru a le fi alături – e din ce în ce mai limitat. Îmi lipseşti mult! Trec deseori pe la tine şi aştept să-ţi văd chipul, să-ţi aud VOCEA! Mă simţeam privilegiat în prezenţa TA. Găseam întotdeauna la tine o vorbă înţeleaptă, un umăr pe care să plâng dacă aveam nevoie, o ureche care să mă asculte pur şi simplu sau cuvinte de încurajare. Îţi plăceau în mod special muzica, florile şi OAMENII pentru care ţi-ai închinat toată viaţa! Fată dragă, nu am înţeles nicidecum de ce Dumnezeu te-a chemat atât de devreme la el. Însă vreau să ştii că nu te-am uitat, că mă gândesc la tine şi că mi-e dor. Mi-e dor de tine aşa cum te-am cunoscut: optimistă, zâmbitoare şi plină de viaţă. Numele tău îmi va aminti întotdeauna de acea persoană care ştie să zâmbească şi dintr-o ploaie, mai mult, ştie să facă zâmbete şi în jurul ei. Prietenia ta m-a marcat pe viaţă. Rugămintea mea ar fi să nu încetezi să ne impresionezi şi să ne binedispui cu muzica ta, pe noi cei care te iubim. Aş vrea să mai spun atâtea, dar prefer ca atunci, când poate vei citi această scrisoare, să nu îţi umple sufletul de lacrimi! De aici de pe pământ, voi trimite «scrisori imaginare» către neant ştiind că «acolo» există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde «marea de lacrimi»...".
Mădălina Manole împlinea 43 de ani când şi-a pus capăt zilelor.
