Patrizia Paglieri s-a împăcat cu iubitul gelos. Unde vor petrece Paștele și ce bunătăți va pregăti

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai cunoscute chef femei de la noi este, cu siguranță, Patrizia Paglieri (51 de ani), care face parte din echipa emisiunii matinale "Dimineața cu noi" de la Kanal D.  Am vrut să aflăm de la ea cum stă cu dragostea și cum va petrece Paștele și iată ce ne-a spus, în exclusivitate, pentru Click!. 

Patrizia Paglieri gătește la matinalul Kanal D
Patrizia Paglieri gătește la matinalul Kanal D

Click!: Cum este să faci parte din echipa matinalului de la Kanal D?

Patrizia Paglieri: Mă simt ca într-o vacanță permanentă, fără exagerare afirm asta! Este o petrecere continuă, mă distrez în fiecare ediție a emisiunii “Dimineața cu noi”. Colegii mei de platou sunt foarte haioși, plini de viață, energici și cred că această chimie se transmite și dincolo de micul ecran, în casele telespectatorilor.

La cât te trezești dimineața și ce ritual ai pînă ajungi la redacție?

La 4.30 mă trezesc, îmi beau cafeaua, mă uit la Știri, apoi plec spre platourile de filmare. Aici trebuie să ajung mai devreme, ca să fiu sigură că totul este în regulă cu rețeta pe care o voi pregăti în ziua respectivă.

Cum te înțelegi cu colegii tăi? Cu cine te-ai împrietenit cel mai mult?

Avem o chimie extraordinară între noi, stăm împreună cinci zile pe săptămână, nu doar cele 2 ore cât suntem în emisie, ci mai stăm și în ședința de redacție. Începem să ne cunoaștem din ce în ce mai bine, ne simțim foarte bine împreună. Totul decurge natural în emisiune, se simte asta și dincolo de micul ecran.

Patrizia Paglieri stă în România din anii 1990
Patrizia Paglieri stă în România din anii 1990

Pe fiul tău nu-l iei în emisiune? El nu-și mai dorește televiziune?

Poate voi găti cu el, într-o ediție, în emisiune. Vom vedea. Nu își dorește în mod neapărat să lucreze în TV, nu s-ar vedea în postura de prezentator, însă îi place să participe în cadrul unor show-uri; deja am experimentat asta într-o emisiune, unde am făcut echipă împreună.

Ce rețete prepară de Paște

Se apropie Paștele, ne poți da o rețetă specială de Paște? Tu ce gătești în perioada aceea? Ce îți place să mănânci de Paște? Dar în viața de toate zilele?

Așa cum aici se pregătește drob, pască, și eu am obișnuit familia mea cu un tort pe care îl făcea bunica mea; tort cu bietole, ouă umplute, apoi salată de boeuf și chifteluțe din salată. Apoi, ca fel principal, pregătesc cotlet de berbecuț cu cartofi cu rozmarin la cuptor. Mama îl pregătea simplu, cu vin alb. Eu mielul îl fac cu crustă, cu pesmet, fistic și mentă. Dacă cineva pregătește miel simplu la cuptor, dacă face și lângă un sos din vin alb, mentă și lămâie este ceva divin.

Ca desert avem colomba – este un fel de cozonac, în formă de porumbel, glazurat cu cremă de fistic sau de ciocolată. Sunt înnebunită după crema de fistic, cine a inventat-o este al doilea geniu după cel care a inventat Nutella.

Unul dintre puținele lucruri care nu îmi plac este carnea de miel, însă atunci când îl pregătesc pentru Paște, eu îmi pregătesc și un pește la cuptor. Acum, deja gust în fiecare dimineață, în emisiune, ceea ce gătesc, însă plăcerea mea vinovată este ciocolata.

Unde vei petrece Paștele?

Voi merge undeva, cu iubitul meu, în zona Sibiului, apoi la Sighișoara și prin împrejurimile locului. Am mai fost pe acolo, însă doar în trecere, erau niște peisaje minunate, am zis că vreau să le vizitez. Mai bine ca în România nu mă simt niciunde, oamenii sunt minunați; oamenii mă cunosc aici, atunci când merg la restaurant, știu că sunt Chef, mă tratează regește.

patrizia paglieri si fiul ei francy jpg jpeg

Te consideri o femeie puternică? Pentru că te-ai ridicat de multe ori și ai mers mai departe...

Da, sunt puternică. De la mama am învățat acest lucru, ea a trecut prin multe, mereu erau optimistă și m-a învățat că mereu să mă uit înainte, niciodată în spate. Plus că am fost o mamă singură, trebuia să fiu puternică. Îmi aduc aminte că atunci când am venit în România, în 1993, să fiu Chef, să dau ordine în bucătărie, erau alte vremuri și nu prea se concepea ca o femeie să fie șef. Pentru femeie este un pic mai greu, aproape în orice domeniu.

Moartea părinților, cumpăna din viața Patriziei Paglieri

Care au fost cele mai mari probleme din ultimii ani?

Moartea părinților mei au fost singurele momente în care am fost vulnerabilă, care m-au întristat rău de tot, au fost singurele dăți când am plâns.

Se mai fac bani din bucătărie? Mai ai restaurant?

Acum, mai nou, se fac bani foarte mulți dacă îmbini bucătăria muzică după. Adică, până în jurul orei 23:00 este bucătărie restaurant, apoi după 23:00 se transformă în club, cu muzică, băutură. Cred că acesta este noul trend. Restaurant nu mai am, însă am proiecte cu restaurant în mall-uri, numai cu paste, apoi se vor mai concretiza și alte proiecte; mai am și școală de bucătărie.

Când a fost momentul în care ai zis "nu mai pot"?

Niciodată nu am zis că nu mai pot, pentru că atunci când nu mai poți, mai poți puțin. Eu mă încurajez singură, încerc să fac într-un fel, să fiu foarte bine așa cum sunt în acel moment. Bunica mea avea o vorbă pe care aș traduce-o cam așa: “sacul strâns și bine legat, să fii numai tu cu sacul”, adică, să nu te întinzi mai mult decât ți-e plapuma. Mai bine fac puține și cu mare plăcere.

Te-ai întrebat vreodată dacă nu ai fi făcut ceea ce faci acum, ce ai fi făcut?

Nu știu. Cred că am și încercat să fiu soția unui om bogat, însă nu am putut să stau acasă, să fiu casnică, tot mergeam la muncă. Mereu m-am gândit; te căsătorești cu un om bogat, apoi te despărți din varii motive. Apoi, ce faci, dacă nu ai o meserie?! Așa că mereu m-am gândit că trebuie să am o meserie. Meseria mea a venit natural, mama mea avea restaurante. Și a fost mai simplu, îmi place cu adevărat să gătesc.

Te rogi? Ești o persoană credincioasă?

Sunt credincioasă, dar nu cred că trebuie să mergi zilnic la biserica pentru a fi în conexiune cu divinitatea.

Iubești în acest moment? Ai găsit bărbatul ideal?

Da, am un iubit de 5 ani, ne înțelegem bine. El locuiește în Italia, eu aici, dar încet, încet așezăm lucrurile, a fost mai dificil la început cu distanța aceasta.

Faci sport? Cum te întrețîi?

Sport nu mai fac, de când m-a “obligat” fiul meu să merg zi de zi, 6 luni, la sala de sport, cred că mi-a ajuns.

Ce secrete de frumusețe ai?

Nu am niciun ritual anume, din când în când apelez la intervențîi non invazive. Nu am curajul să apelez la intervențîi chirurgicale, îmi este teamă de operație, de anestezie totală.

Ce îți dorești pentru anul acesta?

Să avem sănătate, să fim bine, că apoi cred că le vom face pe toate așa cum ne dorim.

Patrizia Paglieri și-a crescut singură fiul

Patrizia Paglieri s-a născut în Bahamas, dar a locuit în Italia până în anii 1990, când a decis să se mute în România. A ajuns cunoscută publicului larg datorită emisiunii ”MasterChef”, unde a făcut parte din juriu alături de Cheg Foa și Adrian Hădean. Patrizia a fost apoi jurat în cadrul show-ului ”Chefi la cuțite”.

A participat la ”Asia Express”, alături de fiul ei, Francesco. Chef-ul l-a crescut singur pe băiat, după ce ea și tatăl lui au divorțat când copilul avea un an. Patrizia a povestit că i-a spus de abia la 14 ani adevărul lui Francesco despre tatăl său. Până atunci, băiatul a crezut că acesta este mort.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

image
image
image
image
image
image
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net