Paula Seling va purta un costum cu tradiție, special făcut de mama ei

Paula Seling va purta un costum cu tradiție, special făcut de mama ei

Ultima actualizare:
Paula Seling
Paula Seling

Pentru a se încadra perfect în peisajul de folclor al evenimentului "In memoriam, Liviu Vasilică", la 10 ani de la moartea marelui artist, Paula Seling și-a pregătit o costumație originală.

Artista și-a adus, chiar din zona Remeta Chioarului, Maramureș, un costum popular confecționat, în totalitate, de mama ei. Acesta face parte din "zestrea familiei" și va fi purtat de Paula, cu ocazia turneului național, pe care-l va începe la Râșnov, la 24 august, alături de Florin Vasilică, dar și în alte zone ale țării.


    Paula Seling
Paula Seling

"Special pentru evenimentul In memoriam, Liviu Vasilică, voi purta un costum popular din zona Remeta Chioarului, de unde este mama mea. Chiar și broderia îi aparține. Este altfel decât cele din Maramureș, costumele din zona Lăpușului fiind mult mai deosebite. Mama îmi mai pregătește un altul, pentru restul concertelor, iar cu acesta, ce face parte din zestrea familiei mele, mă voi prezenta la Râșnov.", spune Paula Seling. Interpreta a acceptat invitația lui Florin Vasilică, fiului regretatului Liviu Vasilică, de a cânta împreună, atât piese din Maramureș, cât și cele reprezentative Teleormanului. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner eliza natanticu png
laura si ligia cosoi
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu jpg
mihaela bilic facebook jpg
Selma Blair a fost arestată în avion
The Beatles  foto   Profimedia jpg
Sylvester Stallone   Facebook jpg
rares cojoc claudia dumitru colaj instagram jpeg
image
image